Grindeanu acuză lipsa de transparență în coaliție pe miliardele din programul SAFE
Nemulțumiri la vârful coaliției de guvernare, unde liderii PSD reclamă lipsa de informații privind modul în care sunt gestionate fonduri europene de miliarde de euro. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că nu a primit date oficiale despre programul SAFE, în ciuda funcției pe care o ocupă în stat.
Acuzații privind lipsa de transparență
Declarațiile au fost făcute la Târgoviște, unde liderul social-democrat a criticat modul în care sunt gestionate fondurile din programul european și lipsa unei comunicări clare în interiorul coaliției.
Sorin Grindeanu a afirmat că nu are informații oficiale despre acest program, deși este președintele Camerei Deputaților și al treilea om în stat.
„Nu îmi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Eu, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, al treilea om în stat, vă spun că nu ştiu nimic despre acest program. În afară de 4 miliarde din 16 care merg în mobilitate militară şi se construiesc autostrăzi, restul de 12 miliarde nu ştiu unde merg. Şi sunt bani luaţi cu împrumut, trebuie daţi înapoi tot de poporul român, nu de Ilie Bolojan sau de Miruţă”, a declarat acesta.
Îngrijorări privind utilizarea fondurilor
Potrivit liderului PSD, programul SAFE implică sume importante care vor fi contractate de statul român și rambursate ulterior din bugetul public, ceea ce impune, în opinia sa, o transparență totală în privința utilizării banilor.
Citeşte şi: Tensiuni în PSD: aleșii locali din Dâmbovița cer o decizie clară privind guvernarea
Acesta a atras atenția că, în prezent, doar o parte din fonduri au o destinație clară, în timp ce restul nu sunt explicate public.
Apel pentru investiții în industria de apărare
Sorin Grindeanu a subliniat că fondurile din program ar trebui să fie folosite pentru dezvoltarea industriei de apărare din România, nu doar pentru achiziții.
„Şi pot să înţeleg că de unu, două, trei miliarde merge şi facem, să spunem, shopping. Dar de restul opt – nouă miliarde trebuie să investim în industria de apărare. Şi dumneavoastră aici în judeţ aveţi uzine de apărare. Cine ştie astăzi, în afară de o mână de oameni, ţinut la ascuns acest lucru, unde merg aceste miliarde? Pe care tot noi trebuie să le plătim înapoi”, a afirmat liderul social-democrat.
Ce reprezintă programul SAFE
Programul SAFE este un instrument financiar lansat la nivelul Uniunii Europene, care permite statelor membre să acceseze fonduri pentru investiții în domeniul apărării.
Acesta include finanțări pentru achiziții comune, dar și pentru dezvoltarea infrastructurii cu utilizare militară și civilă, cum ar fi proiectele de mobilitate militară.
Declarațiile liderului PSD vin într-un moment în care tensiunile din coaliția de guvernare sunt tot mai vizibile, iar tema gestionării fondurilor europene devine un subiect central în dezbaterea politică.