Vinerea seacă: disciplina unei lumi pe care am uitat-o

Timpul nu curgea uniform. Oamenii nu trăiau toate zilele la fel. Existau momente de oprire totală, în care ritmul vieții era suspendat, iar gesturile cotidiene deveneau interzise. Vinerea Mare era una dintre aceste rupturi de ritm. Era o zi fără muncă, fără hrană, fără activități obișnuite, dar plină de sens. Postul negru, interdicțiile stricte și teama de a încălca rânduiala erau expresia unei discipline colective, în care credința și viața de zi cu zi se împleteau inseparabil. În acea lume, omul se raporta la o ordine mai largă — religioasă, socială și naturală — pe care o respecta cu rigurozitate. Imaginea acelei realități ne-a fost redată de Simion Florea Marian în ”Sărbătorile la români”, o carte monument apărută la îngemănarea secolelor XIX și XX.

Ca să nu ne dăm importanți pe aici, preferăm să ne lăsăm cuprinși de slovele preaminunatului etnograf, folclorist și preot originar din Bucovina.

”Vinerea cea de pe urmă din Păresimi sau Postul mare se numeşte atît în Bucovina cît şi în celelalte ţări locuite de români Vinerea Paştilor, Vinerea patimelor, Vinerea mare şi Vinerea seacă.

Ea se numește Vinerea Paştilor de aceea pentru că e cea din urmă vineri din Păresimi, adecă pentru că cade nemijlocit înainte de Paşti.

Vinerea patimelor, pentru că în această zi, în această vineri a pătimit şi s-a răstignit Domnul nostru lisus Hristos pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc.

Vinerea mare, pentru că cade în Săptămîna mare, precum şi pentru aceea fiindcă are însemnătate de douăsprezece vineri.

lar Vinerea seacă se numeşte de aceea pentru că în această vineri cei mai mulţi români, atît din Bucovina cît şi din Transilvania, au datină de a ajuna, a posti aşa-numitul Post negru, adecă de a nu mînca nici a bea absolut nimic toată ziua.

Ținerea-postului negru sau abţinerea de la orişice mîncare şi băutură în decursul acestei zile urmează de aceea pentru ca prea bunul Dumnezeu să-l ferească pe cel ce ajunează în această zi de toate boalelef, să-i dăruiască mulți ani cu sănătate, să-i meargă bine peste tot anul  şi să-l sprijinească şi ajutoreze în nevoi şi necazuri.”

Mai departe, se zice că e foarte bine de postit în această zi încă şi de aceea pentru că cel ce posteşte nu-l doare niciodată capul şi ştie cu trei zile înainte cînd are să moară.

Românii şi cu deosebire româncele respectează totdeauna vinerile şi pe cele mai multe dintre dînsele le şi serbează ca şi o zi de sărbătoare.

Ele nu umplu borş în ziua de vineri, pentru că Necuratul vine şi se scaldă într-însul. Nu cos, pentru că orbesc”, nu ţes, nu torc, nu fac lăutoare, nu se lau, nu fac leşie, nu albesc cămăși, fiindcă Sf. Vineri le-ar căşuna mare daună.

O poveste foarte răspîndită în Bucovina, care ne arată ce avea să păţească o nevastă care a făcut legie şi voia să zolească cămăşile într-o vineri, sună precum urmează:

„O nevastă a îndrăznit într-o vineri să facă leşie spre a fierbe cămeşile. Iată însă că pe cînd turna ea legia în ciubărul cu cămeşile a sosit la dînsa o babă, care nu-i spuse nimic, ci sta ca un stan de piatră lingă ea şi se uita cum toarnă legie pe cămeși. Nevasta, văzînd-o, s-a speriat şi, fără să rostească vreun cuvînt, a ieşit din casă afară, s-a dus la o vecină şi i-a istorisit din fir în păr toate cum s-au întîmplat.

Vecina, cum a auzit ceea ce i-a spus, îi zise:

— Vai, draga mea, aceea nu e babă, cum spui şi crezi dumniata, ci aceea e de bună seamă Sf. Vineri!… a venit să te pedepsească pentru că ai îndrăznit să faci leşie şi să fierbi cămeşile în ziua ei!… dar n-avea frică, fă ce te-oi învăţa eu şi vei scăpa de dînsa!

Şi-i spuse vecina tot ce avea să facă. Iar la urmă zise:

— Și acuma întoarce-te degrabă îndărăt şi, cum te vei apropia de casă, începe a striga în gura mare:

Sus pe vîrful dealului,

Cu para pînă la soare,

Dealul Galileului,

De se vede-n lumea largă

Arde straşnic un foc mare

Şi se miră lumea-ntreagă!

Nevasta făcu aşa, cum a învăţat-o vecina sa; se întoarse tot într-o fugă pînă acasă şi, cum a intrat în ogradă, a început a striga:

Sus pe virful dealului,

Cu para pînă la soare,

Dealul Galileului,

De se vede-n lumea largă

Arde straşnic un foc mare

Şi se miră lumea-ntreagă!

Baba venită, adecă Sf. Vineri, cum a auzit cuvintele acestea a şi ieşit din casă afară, zicînd: «Para aceea arde copiii mei», şi fără a mai sta mult pe gînduri, a început a alerga ca să vadă ce-i.

Nevasta, la rîndul ei, cum a văzut că s-a depărtat baba, s-a vîrît în casă, şi, după învăţătura vecinei sale, a încuiat uşa cu retezul, a astupat fereştile şi apoi a răsturnat toate vasele, cîte le avea în casă, cu gura în jos.

N-a apucat însă bine a fi gata, şi iată că Sf. Vineri se şi întoarce îndărăt cu o falcă în cer şi cu alta în pămînt, şi văzînd că uşa e încuiată şi nu poate intra înăuntru, a început a striga să-i deschidă, că de nu, e vai şi amar de capul ei.

Însă nevasta se făcu că n-o aude şi nu voi să-i deschidă. Dacă cineva s-ar încumeta să coacă pîne în Vinerea mare, atunci se zice că, de-ar zvirli pînea aceea în mare, nici peştii n-ar mînca-o.

Toată ocupaţiunea femeilor din această zi se mărgineşte mai cu seamă la facerea de ouă roşii şi pregătirea paştei pentru ziua de Paşti.|

Iar bărbaţii serbează ziua aceasta mai cu seamă prin aceea că nu seamănă nimic în decursul ei. Şi aceasta din cauză că tot ce ar semăna s-ar usca şi n-ar creşte nimic, şi dacă ar şi creşte ceva, n-ar fi cumsecade.

Iar de ţinut, atît bărbaţii cît şi femeile o ţin de aceea pentru ca să se usuce şi să se treacă bubele.

Mulţi, atît dintre bărbaţi cît şi dintre femei, țin Vinerea mare încă şi pentru dihănii, crezînd şi spuind că cum lucrează cineva în această zi, îndată i se întîmplă din partea fiarelor o daună.

Tot din cauza dihăniilor, precum şi a gîngăniilor, există în cele mai multe părţi din Bucovina datină de a se încunjura de trei ori în zorile acestei zile casa, ba pînă şi pometele, şi tot de atitea ori a se afuma cu tămiie sau, în lipsa acesteia, măcar cu o petică aprinsă, în credinţă că dacă se face aceasta, nici o dihanie sau gînganie nu se apropie de casă, respective de pomi.

Încunjurarea de trei ori a casei e uzitată şi în Moldava.

lată ce ne spune în privința aceasta dl. Const. D. Gheorghiu: „În seara de Vinerea Paştilor, după ce ies de la biserică, e bine să se ducă fiecare cu lumînarea aprinsă pînă acasă; unde, dacă va fi ajuns, fâră să se stingă lumînarea vreodată, se încunjură casa de trei ori, făcînd cruce cu luminarea pe păreţi, în cele patru părţi ale casei, pentru ca să fie ferită acea locuinţă de foc, de trăsnet, de boale etc.“

Atiît bărbaţii şi femeile, cît şi băieţii şi copilele din unele părţi ale Bucovinei, cărora le creşte guşă sau vreo bolfă, merg în această zi înainte de răsăritul soarelui pe imaș sau în grădină şi caută ciolane. Și cum află vreun ciolan, îl iau încet de jos, îl duc cu mîna la gușă sau bolfă şi, încunjurînd cu el guşa, o pălesc o dată, zicând:

Vinerea seacă,
Guga seacă! `

Sau:

Vinerea seacă,
Bolfa seacă!

După aceasta, pun ciolanul înapoi de unde l-au luat şi cum a fost cînd l-au luat şi caută alte două ciolane, cu cari fac tot aga ca şi cu cel dintii.

În urma acestei proceduri se zice că guga sau bolfa seacă şi mai mult nu creşte.

Românii din Moldova, cari au guşă, îndătinează de a lua apă neîncepută în Vinerea seacă, înainte de a răsări soarele, şi a se spăla pe guşă, în credinţă că făcînd aceasta scapă de dînsa.

Tot în Vinerea seacă se sparge e și cordiugul (broasca) de pe limba vitelor, crezîndu-se asemenea Că va seca.

Afară de datinele şi credinţele înşirate pănă aci, mai există în Vinerea Paştilor încă şi următoarele:

Cînd te scoli, să ai o bucăţică de fier pe ce să calci, că apoi nu te păleşti totanul.

Dacă plouă în Vinerea seacă, anul va fi mănos; iar de nu plouă, va fi neroditor!

Şi — în fine — scăldatul în contra diferitelor boale şi bube, precum și scoaterea aerului.

Atunci Sf. Vineri a început a chema vasele pe nume ca acestea să-i desehidă.

Dar vasele, întoarse fiind cu gura în jos, încă nu-i deschise, pînă ce în urmă opaițul, care nu era cu gura în jos, a sărit de pe prichiciu unde sta şi a voit să-i deschidă, însă ajungînd lîngă prag şi împiedicîndu-se de acesta căzu jos şi se sparse. Și aşa nici el nu-i putu deschide.

Nemijlocit după ce s-a spart opaițul, nevasta a zărit o mulţime de cruci în pragul ugei şi un glas nevăzut se auzi vorbind:

— Cuminte a fost cel ce te-a învăţat să faci aşa după cum ai făcut, că de nu făceai astfel, rău ai mai fi păţit!

Şi după aceasta nu se mai văzu, nici nu se mai auzi nimic.“?

Deci ca să nu li întîmple vreo daună, neplăcere, sau chiar nefericire din partea Sfintei Vineri, româncele serbează cele mai multe vineri, şi mai ales Vinerea mare dinaintea Paştilor. Ba unele dintre dînsele în vinerea aceasta nu se încumetă nici măcar a face foc ca să fiarbă sau să coacă ceva.”

Așa a grăit Simion Florea Marian!