Cum au devenit programele de garantare un haos birocratic: scadențe, blocaje și un risc de peste un miliard de lei pentru stat

Un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Finanțelor dezvăluie vidul legislativ care blochează plata garanțiilor, deficiențele de corelare care pun băncile în dificultate și riscul fiscal în creștere pentru bugetul de stat.

Prezentate ca un „colac de salvare” pentru economia românească în perioada post-pandemie și în contextul conflictului din Ucraina, programele guvernamentale de garantare (IMM INVEST, AGRO IMM, RURAL INVEST etc.) își arată „dinții” administrativi. Analiza datelor oficiale furnizate de Ministerul Finanțelor scoate la iveală trei puncte critice care riscă să transforme aceste scheme de sprijin într-un coșmar birocratic și judiciar.

1. Capcana scadenței: Eroarea de design care lasă băncile fără acoperire

Cea mai flagrantă problemă identificată este necorelarea termenelor contractuale. În mod paradoxal, contractele de garantare încetează exact în ziua în care creditul ajunge la scadență. Totuși, conform procedurilor, o bancă nu poate cere plata garanției de la stat decât după ce au trecut minimum 60 de zile de restanță.

Dacă un beneficiar nu plătește ultima rată (scadența finală), banca se trezește într-un blocaj logic: garanția a expirat la data scadenței, dar dreptul de a cere banii de la stat se naște abia două luni mai târziu.

Această „eroare de calcul” administrativ a forțat autoritățile să ceară de urgență aprobarea Comisiei Europene pentru a prelungi artificial termenele de depunere a cererilor până la 180 de zile, pentru a evita un val de procese din partea instituțiilor de credit.

2. Nimeni nu e bun de plată în instanță

Documentul recunoaște o situație juridică absurdă care a fost deja tranșată de instanțe, dar care lasă creditorii în aer. Fondurile de garantare (precum FNGCIMM) semnează contractele doar ca „mandatari” ai statului.

Când o cerere de plată este respinsă, băncile nu pot executa silit Fondul, pentru că acesta „nu și-a asumat nicio obligație de plată în nume propriu”.

Această ambiguitate a generat deja un val de procese în care Ministerul Finanțelor este târât în instanță alături de fondurile de garantare. Statul este acum chemat să plătească despăgubiri nu doar pentru garanțiile propriu-zise, ci și pentru modul defectuos în care administratorii delegați au soluționat dosarele.

3. Factura de 1 miliard de lei și riscul de contagiune

Cifrele prezentate sunt seci, dar alarmante. Până la 31 ianuarie 2026, statul a executat deja garanții în valoare de aproape un miliard de lei (peste 970 milioane lei cumulat pe toate programele).

Chiar dacă rata de executare pare mică raportat la totalul de peste 68 miliarde de lei injectați în piață, tendința este de creștere pe măsură ce creditele de investiții (cu scadență de 6 ani) se apropie de final. Ministerul recunoaște implicit că presiunea pe bugetul de stat va crește, în timp ce comisioanele de administrare pentru aceste fonduri sunt suportate tot din bani publici.

Cum vor Finanțele să repare toate aceste disfuncționalități

Prin urmare, Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de ordonanță de urgență care vizează corectarea acestor disfuncționalități apărute în derularea programelor guvernamentale de garantare a creditelor pentru întreprinderi. Modificările propuse au caracter tehnic și urmăresc alinierea procedurilor administrative cu realitățile din practică, fără a afecta condițiile de creditare sau costurile pentru beneficiari.

Principala modificare propusă introduce un termen de maximum 180 de zile în care instituțiile de credit pot depune cereri de plată către fondurile de garantare, în cazul în care un credit garantat devine restant. Măsura vizează situațiile în care riscul de credit apare chiar la scadența finală a împrumutului, iar cadrul actual nu permitea respectarea termenelor necesare pentru activarea garanției de stat.

Potrivit documentului, această schimbare nu afectează durata creditelor, valoarea finanțărilor sau condițiile de acordare, ci are rolul de a asigura funcționarea efectivă a garanțiilor deja existente. De asemenea, Comisia Europeană a transmis că modificarea are caracter administrativ și nu necesită o nouă autorizare în materie de ajutor de stat.

Proiectul prevede și o perioadă tranzitorie de 180 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, în care băncile pot depune cereri de plată inclusiv pentru credite deja ajunse în restanță și ale căror garanții au expirat între timp. Măsura urmărește evitarea pierderii dreptului de a activa garanțiile din motive strict procedurale.

În plus, noile reguli se vor aplica automat tuturor programelor de garantare existente, fără a fi necesară modificarea contractelor sau a convențiilor deja încheiate.

Un alt element al proiectului vizează stabilirea clară a responsabilităților juridice în cazul litigiilor. Astfel, fondurile de garantare vor putea avea calitate procesuală pasivă în situațiile în care resping cererile de plată formulate de bănci. Totodată, dacă instanțele stabilesc că respingerea a fost nejustificată, eventualele despăgubiri suplimentare vor fi suportate de fondul de garantare implicat, nu de Ministerul Finanțelor.

Autoritățile motivează aceste clarificări prin existența unor litigii în practică și prin necesitatea stabilirii unui cadru juridic coerent.