Oamenii Noi, vechea scamatorie a Kremlinului: opoziția care crește fără să-l supere pe Putin

Partidul „Oamenii Noi” pare, la prima vedere, o surpriză politică în Rusia: o formațiune tânără, urbană, cu aer modern, care crește în sondaje exact când Rusia Unită începe să piardă din luciul oficial.

Numai că, în Rusia lui Putin, surprizele politice adevărate au prostul obicei de a nu supraviețui.

Cele care supraviețuiesc sunt, de regulă, crescute în seră, udate atent și tunse la timp.

Un partid nou într-un sistem vechi

„Oamenii Noi” au apărut în 2020, într-un moment în care Kremlinul avea nevoie de o supapă elegantă pentru electoratul urban, iritat de birocrație, corupție, stagnare și controlul tot mai sufocant al statului.

Nu era nevoie de o opoziție reală. Așa ceva devine rapid toxic într-un regim autoritar. Era nevoie de o opoziție utilizabilă.

Adică un partid care să spună: „statul exagerează”, dar să nu spună: „Putin este problema”.

Să critice blocarea internetului, dar să nu atingă războiul din Ucraina.

Să pară proaspăt, dar să nu muște mâna care ține lesa.

Aici stă cheia fenomenului.

„Oamenii Noi” nu sunt Navalnîi reîncarnat electoral. Sunt varianta cu aprobare de funcționare.

Anti-sistem, dar cu voie de la sistem

Într-o democrație normală, un partid anti-sistem contestă arhitectura puterii.

În Rusia, anti-sistemul permis contestă doar disconfortul produs de sistem.

Prea multă cenzură digitală? Se poate critica.

Internetul merge prost? Se poate comenta.

Oamenii nu mai pot comanda taxi, plăti online, folosi aplicații?

Aici se deschide o mică fereastră de revoltă legală.

Dar fereastra are gratii.

Partidul nu îl atacă direct pe Putin.

Nu organizează proteste reale.

Nu denunță frontal războiul.

Nu cere demontarea mecanismului represiv.

În Duma de Stat, reprezentanții săi au votat frecvent alături de Rusia Unită, inclusiv pe teme legate de controlul informației și limitarea drepturilor civile. Asta spune tot.

„Oamenii Noi” sunt anti-sistem în același fel în care un deodorant este anti-mizerie într-o gară insalubră: acoperă mirosul, nu schimbă canalizarea.

De ce cresc totuși?

Pentru că în Rusia de azi chiar există nemulțumire.

Există oboseală.

Există frustrare.

Există oameni care nu mai cred în vechea paradă solemnă a puterii.

Războiul se prelungește, economia gâfâie, dronele ajung tot mai des pe teritoriul rus, internetul e strangulat, iar viața de zi cu zi devine mai complicată într-o țară care vrea să se prezinte drept imperiu.

Pentru rușii cu mințile acasă, „Oamenii Noi” pot părea o cale de a spune „ajunge” fără să riște prea mult.

Nu e curaj revoluționar. E protest cu centură de siguranță. O formă de nemulțumire ambalată suficient de cuminte ca să nu ducă direct la anchetă, amendă sau dosar penal.

Alegătorul urban rus nu votează neapărat cu speranță.

Votează uneori cu o ironie amară: dacă nu există opoziție reală, măcar să alegem ceva ce nu miroase a naftalină sovietică și nu poartă uniforma invizibilă a Rusiei Unite.

Ce așteaptă rușii normali de la ei?

Probabil nu așteaptă eliberarea Rusiei.

Asta ar fi prea mult pentru un partid care nu are voie să rupă decorul.

Dar pot aștepta mici relaxări:

mai puțină cenzură digitală, ceva mai multă libertate pentru afaceri, mai puțină isterie administrativă, o birocrație mai puțin primitivă, un stat care să nu blocheze internetul ca un milițian beat care taie curentul la discotecă.

Pentru o parte a societății ruse, asta poate părea deja mult.

Când trăiești într-un sistem în care adevărata opoziție este în exil, la închisoare sau în cimitir, până și un partid decorativ ajunge să pară ventilație democratică.

De ce ar accepta Kremlinul această creștere?

Pentru că Rusia Unită are nevoie de reparații cosmetice.

Partidul puterii s-a tocit. A devenit greu, cenușiu, birocratic, asociat cu tot ce urăște rusul obișnuit: funcționarul arogant, șeful local, privilegiul, minciuna administrativă, votul comandat.

Kremlinul poate folosi „Oamenii Noi” ca pe o opoziție modernizată, mai curată la față decât comuniștii, mai frecventabilă pentru orașe, mai potrivită pentru tineri și antreprenori.

Un fel de update de interfață pentru același sistem de operare autoritar.

Mesajul ar fi simplu: vedeți, avem pluralism.

Avem competiție.

Avem partide noi.

Avem nemulțumire exprimată legal.

Numai că motorul rămâne același. Iar volanul rămâne la Putin.

Marea păcăleală utilă

Ascensiunea „Oamenilor Noi” nu înseamnă neapărat începutul democratizării Rusiei.

Poate însemna, mai degrabă, rafinarea autoritarismului. Kremlinul simte că vechea vitrină s-a umplut de praf și pune în geam un produs nou, cu ambalaj mai luminos.

Totuși, chiar și într-un sistem controlat, asemenea fenomene pot deveni interesante. Uneori, supapele scapă mai mult abur decât era planificat.

Uneori, alegătorii încep să creadă în decor.

Uneori, partidul crescut ca anexă descoperă că are public real.

Acum, călare pe niște cifre optimiste, liderii săi ar trebui să-și pună onest întrebarea esențială: chiar zgândărim bârzoiul sau doar îl ciufulim?

Asta este dilema ”politică” a Kremlinului:

are nevoie de o opoziție simulată ca să dea impresia de viață politică, dar orice simulare prea reușită poate trezi pofta de realitate.

Deocamdată, „Oamenii Noi” nu sunt revoluția. Sunt termometrul.

Iar termometrul arată că în Rusia oficială, sub poza lui Putin și sub steagurile victoriei eterne, temperatura socială începe să urce.

Nu suficient cât să ardă sistemul. Dar destul cât să-l facă să transpire.