Liber la salarii și angajări în companii locale: excepția sănătoasă sau prima fisură în austeritate?

Guvernul a aprobat un memorandum prin care 47 de companii aflate în subordinea autorităților locale pot majora salariile cu rata inflației și pot ocupa posturi vacante sau nou-create, dar numai în anumite condiții.

Potrivit explicațiilor date de Ioana Ene Dogioiu, este vorba despre operatori locali, în special din zona apă-canal, salubritate și transport, aflați pe profit, care își suportă creșterile din propriile bugete de venituri și cheltuieli.

Măsura vine într-un moment sensibil, în care Guvernul vorbește despre tăieri, disciplină bugetară și restructurarea aparatului public, ceea ce obligă la o întrebare simplă:

avem o derogare justificată sau se deschide, discret, ușa vechilor obiceiuri?

Diferența dintre risipă și funcționare

La prima vedere, știrea pare să lovească direct în discursul dur al lui Ilie Bolojan despre cheltuielile salariale prea mari din sectorul public.

Pe de o parte, premierul spune că statul nu își mai permite actuala anvelopă salarială.

Pe de altă parte, Guvernul aprobă majorări și angajări în companii de stat locale.

Contradicția există doar dacă citim superficial.

Nu toate cheltuielile de personal sunt egale.

Una este să umpli birouri cu pile, verișori, secretare de partid și consilieri care consiliază aerul.

Alta este să ai nevoie reală de șoferi fiindcă ai cumpărat autobuze, de oameni la apă-canal fiindcă rețeaua trebuie întreținută, sau de personal la salubritate fiindcă orașul nu se curăță singur prin memorandum.

Ioana Ene Dogioiu a insistat că vorbim despre companii pe profit, care își permit aceste cheltuieli din venituri proprii.

A precizat că majorările sunt de 6,5%, adică rata inflației, și că sumele vizează 43 de operatori pentru creșteri salariale, 33 pentru posturi vacante și unele cazuri pentru posturi noi, legate de activități suplimentare.

Austeritatea nu trebuie confundată cu paralizia

România are nevoie de tăieri, dar nu de tăieri oarbe.

Reforma statului nu înseamnă să blochezi toate angajările, peste tot, până crapă serviciile publice. Asta nu este eficiență. Este contabilitate cu barda.

Dacă o companie locală de transport are autobuze noi și nu are șoferi, blocarea angajărilor nu economisește bani, ci produce prostie administrativă.

Ai investit în flotă, dar nu ai oameni care să o conducă. Cetățeanul stă în stație, autobuzul stă în depou, iar statul se felicită că a fost „prudent”.

La fel, dacă o companie de apă-canal sau salubritate pierde personal calificat și nu poate ocupa posturi esențiale, austeritatea devine sabotaj mascat în virtute bugetară.

Dar aici începe riscul

Problema este că România are și acest alt talent special de a transforma orice excepție rezonabilă într-un tunel pentru băieții deștepți.

Azi spui: doar companii pe profit, doar din venituri proprii, doar posturi necesare.

Mâine apare interpretarea locală:

profit făcut din tarife umflate, organigramă „optimizată” cu rubedenii, posturi noi botezate strategic și majorări prezentate ca „necesare pentru stabilitatea serviciului”.

De aceea, memorandumul trebuie citit integral, publicat clar și urmărit companie cu companie.

Cine primește ”voie”?

De ce?

Ce profit are?

Ce posturi ocupă?

Câte sunt operative și câte sunt de birou?

Ce salarii cresc?

Există investiții reale sau doar foame de cheltuială parazitabilă?

Fără transparență, chiar și o măsură justificată poate mirosi rapid a vechea bucătărie locală.

Linia corectă: premiem munca, tăiem balastul

Măsura poate fi apărată dacă rămâne exact ce spune Guvernul că este:

o derogare controlată pentru companii funcționale, profitabile, cu activitate reală și nevoie dovedită de personal.

Este logic să păstrezi oameni buni acolo unde serviciul public depinde de ei.

Este logic să indexezi moderat salarii, dacă firma are bani proprii și nu cere pomană de la buget.

Dar este obligatoriu să fie lovite simultan companiile locale falimentare, umflate politic, folosite ca parcări de clientelă. Altfel, mesajul se strică.

Verdict

Această decizie nu trebuie tratată automat ca trădarea austerității. Poate fi o corecție necesară.

Dar într-o țară în care „excepția” a fost mereu portița favorită a șmecheriei, Guvernul trebuie să arate actele pe masă.

Salarii mai bune pentru cei care țin serviciile publice în viață? Da.

Angajări acolo unde activitatea reală o cere? Da.

Dar niciun leu în plus pentru fabricile locale de sinecuri.

Acolo nu trebuie memorandum. Acolo trebuie foarfecă bine ascuțită. Sau… topor.