Internetul, tranșeul nostru de toate zilele: dezbaterea de idei a fost înlocuită de asaltul la baionetă

Datele Eurostat arată că aproape jumătate dintre utilizatorii de internet din UE au văzut mesaje ostile online. Cea mai atacată categorie: oamenii care au opinii politice sau sociale. Adică exact materia primă a democrației.

Cândva, măcar în teorie, spațiul public era locul unde oamenii se certau pe idei. Mai ridicau tonul, mai trânteau o formulare grea, mai ieșea câte un pamflet usturător, dar exista o miză: argumentul.

Azi, în mare parte din internet, argumentul a fost scos la pensie anticipată.

În locul lui au venit atacul reflex, mușcătura rapidă, diagnosticul pus în trei secunde și execuția publică administrată cu emoji, majuscule și o sete de sânge digital greu de explicat fără ajutorul unui psihiatru foarte odihnit.

Eurostat a publicat o cifră care merită citită cu atenție:

42,3% dintre utilizatorii de internet din UE au întâlnit, în 2025, mesaje online pe care le-au considerat ostile și degradante.

Nu vorbim despre o mică margine infectată a rețelelor sociale.

Vorbim despre aproape jumătate din utilizatorii europeni.

Adică despre o atmosferă.

Despre un climat.

Despre aerul pe care îl respiră conversația publică atunci când intră pe Facebook, TikTok, X, forumuri, comentarii, grupuri și alte cazemate moderne.

Opinia politică a devenit țintă de tir

Partea cea mai importantă a raportului este alta: cele mai multe mesaje ostile au vizat oamenii pentru opiniile lor politice sau sociale.

Aici e cheia.

Nu hainele, nu gusturile muzicale, nu preferința pentru ciorbă de burtă sau supă cremă de linte. Ci opiniile.

Exact zona unde democrația ar trebui să funcționeze prin dezbatere, confruntare, răbdare, replică, contraargument.

Dar internetul a schimbat regulile jocului.

Opinia celuilalt nu mai este tratată ca o idee care poate fi combătută. Este tratată ca o ofensă personală.

Dacă cineva spune ceva diferit, nu mai este un adversar de dialog, ci un dușman de neutralizat.

Nu-l contrazici, îl marchezi.

Nu-i răspunzi, îl suspectezi.

Nu-i demontezi argumentul, îl bagi rapid într-o categorie toxică, după care tragi concluzia că nu mai merită ascultat.

Așa se moare intelectual: nu prin lipsă de acces la informație, ci prin exces de ură administrată în doze mici, zilnice, confortabile.

De la replică la atac

Rețelele sociale au promis conversație. Au livrat adesea ringuri de box fără arbitru.

Sigur, există și comunități civilizate, oameni decenți, discuții utile, solidarități reale.

Internetul nu e iadul în variantă wireless.

Defectrul grav este că mecanismele lui favorizează explozia, nu nuanța.

Favorizează reacția, nu gândirea.

Favorizează indignarea scurtă, nu argumentul lung.

O frază calmă moare în subsolul algoritmului. O insultă bine plasată face turul cartierului digital.

Asta produce o nouă specie de participant la discuție: omul care intră în conversație deja înarmat.

Nu citește ca să înțeleagă. Citește ca să prindă o vulnerabilitate.

Nu caută sensul, caută vinovatul.

Nu are dubii, are muniție. El nu dezbate. El năvălește.

De aici senzația că „dezbaterea” de idei a dispărut.

În locul ei avem atacuri preventive.

Fiecare tabără își apără teritoriul ca pe o redută.

Fiecare diferență de opinie devine trădare.

Fiecare întrebare devine suspiciune.

Fiecare precizare devine „spălare”, „propagandă”, „vândut”, „manipulare”, „sistem”, „extremism”, după caz și după meniul zilei.

Politica a devenit combustibil pentru ură rapidă

Nu este întâmplător că opiniile politice și sociale sunt în vârful listei.

Politica este cel mai bun combustibil pentru agresivitatea online, fiindcă adună totul:

frică, identitate, bani, statut, frustrări, speranțe, resentimente, trib, memorie, propagandă, rușine, orgoliu.

Când omul își leagă identitatea de o tabără, orice critică la adresa taberei devine atac la persoană. De aici începe nebunia.

Nu mai discuți despre taxe, pensii, migrație, război, spitale, justiție sau salarii.

Discuți despre cine e „de-ai noștri” și cine trebuie împins peste parapet.

În acest decor, adevărul nu mai este căutat. Este recrutat.

Fiecare parte își vrea propriul adevăr, propria statistică, propriul expert, propriul clip, propria captură de ecran, propriul „am văzut eu”.

Iar când ”adevărul” nu se aliniază, este imediat acuzat de colaborare cu inamicul.

România, media europeană și obișnuința cu bădărănia

Faptul că România se află în jurul mediei europene nu trebuie citit ca o veste liniștitoare.

Mai degrabă, ar trebui să ne pună pe gânduri.

Noi avem o relație veche și destul de relaxată cu agresivitatea verbală.

O confundăm adesea cu sinceritatea.

O ambalăm în „așa sunt eu, direct”.

O scuzăm ca temperament.

O transformăm în folclor.

Problema este că bădărănia repetată devine infrastructură morală.

După un timp, nu mai observi zgomotul. Îl consideri normal.

Comentariile publice ajung să arate ca niște subsoluri de bloc după inundație: umezeală, mucegai verbal, miros greu, cabluri atârnate și cineva care țipă că el știe mai bine.

Asta nu înseamnă că trebuie să devenim niște bibelouri speriate de orice vorbă mai aspră.

O societate vie are polemică, ironie, sarcasm, pamflet, nerv.

Dar una este să lovești o idee cu bisturiul, alta este să dai cu ranga în omul care o exprimă.

Diferența dintre pamflet și lătrat este, până la urmă, diferența dintre cultură și mahala digitală.

Când toți urlă, nimeni nu mai aude nimic

Marele pericol nu este că oamenii se ceartă. Oamenii s-au certat mereu.

Marele pericol este că agresivitatea permanentă distruge capacitatea de a mai asculta.

Într-un asemenea climat, omul rezonabil tace primul. Specialistul se retrage. Cel care are dubii renunță să le mai formuleze.

Rămân cei mai zgomotoși, cei mai siguri pe ei, cei mai disciplinați în ură.

Așa se degradează spațiul public: nu printr-o lovitură spectaculoasă, ci prin retragerea treptată a oamenilor care ar fi avut ceva util de spus.

Când conversația devine un poligon, oamenii normali nu mai vin cu idei. Vin cu cască. Sau nu mai vin deloc.

Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a transforma totul în canal

Aici trebuie păstrat echilibrul.

Nu orice mesaj dur trebuie cenzurat.

Nu orice formulare neplăcută este „discurs al urii”.

Nu orice critică este agresiune.

O societate care nu mai suportă conflictul de idei se infantilizează. Dar o societate care confundă libertatea cu dreptul de a scuipa în fiecare conversație se barbarizează.

Libertatea de exprimare are nevoie de aer tare, nu de parfum de salon.

Dar are nevoie și de o minimă igienă.

Altfel, ajunge să fie ocupată de cei care strigă cel mai tare, exact ca o piață publică în care boxele acoperă orice voce omenească.

Democrația nu moare doar în instituții

Democrația nu se strică doar în parlamente, guverne, servicii, consilii și comisii.

Se strică și în comentarii.

Se strică atunci când omul nu mai suportă să audă o opinie diferită fără să caute imediat o etichetă infamantă.

Se strică atunci când discuția devine vânătoare.

Se strică atunci când fiecare tabără își produce propriile gloate digitale, gata să sară la beregata oricui nu repetă corect parola.

Eurostat ne dă o cifră. Internetul ne dă zilnic demonstrația.

Am vrut agora și am construit tranșee.

Am vrut libertate de exprimare și am primit, pe alocuri, libertatea de a urla organizat.

Am vrut dezbatere și am ajuns în epoca asaltului la baionetă, unde ideile nu se mai verifică, ci se înjunghie, iar învingător nu iese cel care are dreptate, ci acela care rezistă mai mult în noroi.

Iar cea mai tristă parte este că, după fiecare asemenea bătălie, toți se declară victorioși. Numai conversația publică rămâne întinsă pe jos, cu respirația tăiată.