De ce nu are dreptate Ludovic Orban când spune că „Eugen Tomac ar fi o petardă politică”

Ludovic Orban a intrat direct, cu bocancul retoric pe masă, în scenariul Eugen Tomac-premier. Fostul premier spune că, dacă Nicușor Dan ar veni cu o astfel de propunere, nu ar fi „președinte jucător”, ci „președinte jucător la cacealma”. Iar nominalizarea lui Tomac ar fi, în formula lui Orban, o „petardă politică”.

Există, totuși, câteva elemente de care Orban face abstracție, involuntar sau deliberat.

Afirmația are nerv, dar și o logică rece în spate.

România se află într-o criză politică prelungită după căderea Guvernului Bolojan, iar președintele trebuie să desemneze un premier capabil să strângă o majoritate parlamentară.

Orban spune că șeful statului nu poate scoate pur și simplu un nume din joben, mai ales dacă acel nume nu vine cu un acord clar al partidelor parlamentare.

De ce îl împinge Orban pe Grindeanu în față

Orban susține că PSD, după ce a rupt coaliția și a participat la moțiunea de cenzură alături de AUR, are obligația politică de a da soluția.

În logica lui (și a multor altora), președintele ar trebui să-l nominalizeze pe Sorin Grindeanu sau pe candidatul indicat de PSD, nu pentru că Grindeanu ar fi o fericire națională, ci pentru că PSD a demonstrat că poate aduna voturi împotriva Guvernului.

Logic, trebuie pus să arate dacă poate aduna voturi și pentru unul nou.

Aici Orban are un punct.

Dacă ai aprins focul, nu poți fugi după colț explicând că fumul e problema altora.

PSD a provocat criza, PSD trebuie împins în lumina reflectoarelor și obligat să-și arate soluția. Nu doar talentul de demolator.

Tomac nu e tehnocrat, dar nici o glumă

Varianta Eugen Tomac este însă mai interesantă decât o caricaturizează Orban.

”Petarda politică” este președintele PMP, europarlamentar și consilier onorific al lui Nicușor Dan pentru relația cu românii de pretutindeni, numit în această poziție în octombrie 2025.

Aici apare prima vulnerabilitate: dacă președintele își desemnează propriul consilier, riscă să dea impresia unui „guvern al meu”, chiar dacă formula nu este identică episodului Iohannis.

În plus, PMP nu este partid parlamentar, deci Tomac nu vine cu un bloc de voturi în spate.

Vine cu profil, cu relații, cu experiență europeană și cu o linie politică pro-occidentală, dar nu cu o armată parlamentară.

Totuși, Tomac nu este nici o soluție ridicolă.

Are experiență politică, este europarlamentar în grupul Renew Europe și a construit o bună parte din carieră pe temele Republicii Moldova, românilor din diaspora și orientării euro-atlantice.

Într-un moment în care România are nevoie de coerență externă și de un guvern care să nu pară scos din lada cu improvizații toxice, Tomac măcar are un profil civilizat.

Umbra lui Băsescu, coșmarul PSD

Cea mai savuroasă parte este, evident, relația Tomac-Băsescu.

Orban spune că ar fi „o umilință supremă” pentru PSD să îl voteze pe „emulul” lui Traian Băsescu.

Și are dreptate: simbolic, ar fi o scenă de antologie.

PSD, partidul care a făcut ani de zile politică anti-Băsescu, ar ajunge să ridice mâna pentru un om crescut politic în siajul fostului președinte.

Dar tocmai aici se află și mica șmecherie a scenariului.

Tomac, cu Băsescu în fundal, ar putea fi o propunere care testează limitele ipocriziei parlamentare.

Nu este suficient să spui că vrei stabilitate, pro-europenism și guvern responsabil.

Trebuie să votezi ceva concret. Iar când acel „ceva” îți zgârie memoria politică, adevărul iese mai repede la suprafață.

Cacealma sau șah politic?

Problema reală nu este dacă Tomac ar fi competent. Problema este dacă poate forma majoritate.

Orban atacă exact aici: un premier desemnat fără șanse de învestire devine un eșec personal al președintelui.

Iar după propriile declarații ale lui Nicușor Dan, mandatul ar trebui dat doar cuiva despre care există garanția rezonabilă că poate trece de Parlament.

Deci avem două interpretări.

Prima: Tomac este o petardă politică, o propunere fără tracțiune, bună doar pentru zgomot.

A doua: Tomac este un test calculat, menit să pună partidele în fața unei alegeri incomode.

Adevărul este probabil între ele.

Tomac nu e tehnocratul salvator coborât din nori, dar nici un personaj de aruncat la coș.

Este o propunere politică subțire ca susținere parlamentară, dar interesantă ca semnal.

Dacă Nicușor Dan o lansează fără acorduri solide, Orban va avea dreptate: va fi cacealma.

Dacă există voturi negociate în spate, petarda s-ar putea transforma, surprinzător, într-un fitil aprins sub scaunul celor care au produs criza.

Separat de calculele reci ale majorității, Eugen Tomac ar fi o soluție mai interesantă decât pare la prima vedere.

Nu vine cu greutatea unui partid parlamentar în spate, dar vine cu ceva poate mai rar în acest moment: reflexe politice formate lângă Traian Băsescu, adică lângă unul dintre cei mai abili jucători ai tranziției românești.

Băsescu, cu toate păcatele lui, rămâne un vulpoi bătrân al puterii, capabil să citească rapid terenul, slăbiciunile adversarilor și fisurile unei crize.

Un  guvern Tomac susținut discret de această experiență ar putea fi, dacă există voturi în spate, mai mult decât o improvizație: un premier de manevră isteață, bun pentru o perioadă complicată.