Manfred Weber vede reforma lui Bolojan ca „direcția bună” a României: noi încă jelim pomenile electorale

Manfred Weber, președintele PPE, a venit la București și i-a transmis lui Ilie Bolojan exact ceea ce mulți români nu vor să audă: reducerea deficitului, stabilizarea economiei, salvarea banilor din PNRR și reformele nu sunt mofturi de contabil trist. Sunt drumul greu, dar corect.

De afară pare că se vede mai limpede decât acasă

Asta e partea care doare.

Dinspre Bruxelles, măsurile lui Bolojan arată ca o încercare serioasă de a scoate România din beția electorală în care a fost ținută ani întregi.

Din interior, o parte a publicului vede doar „direcția greșită”, fiindcă direcția bună a ajuns să însemne, în mintea prea multora, bani aruncați cu lopata, salarii crescute fără acoperire, pensii speciale neatinse și stat care promite tot, chiar dacă nu mai are din ce.

Pomenile păreau „direcția bună”

Când guvernarea Nicu&Marcel împărțea pomeni electorale, lumea era mai relaxată.

Nu conta prea mult deficitul. Nu conta că nota de plată venea. Nu conta că România se împrumuta ca să cumpere liniște politică.

Atunci păream, în sondaje și în conversațiile de la televizor, mai aproape de „direcția bună”.

Normal.

E plăcut să mergi spre prăpastie într-un autobuz cu aer condiționat și muzică bună. Problema apare când cineva oprește muzica și spune: „Băieți, frânele costă.”

Bolojan exact asta a făcut: a pus frâna. Iar frâna nu e niciodată populară.

De ce îl laudă Weber

Weber nu îl laudă pe Bolojan pentru că PNL este membru PPE, deși firește că există și o solidaritate de familie politică.

Îl laudă pentru că Bruxellesul se uită la indicatori, nu la oftatul televizat al clientelei bugetare și al partidelor rămase fără robinet.

Pentru Europa, un lider care încearcă să reducă deficitul, să țină PNRR-ul în viață și să împingă reforme este un partener predictibil.

Pentru sistemul politic românesc, același lider devine rapid incomod, fiindcă strică festinul.

Responsabilitate, nu populism

Bolojan spune că România are nevoie de responsabilitate, nu de populism. Sună banal, dar în România banalitatea asta a devenit aproape revoluționară.

Populismul e simplu: promiți, umfli, amâni, dai vina pe alții.

Responsabilitatea e urâtă: tai risipa obraznică, superi rețelele, lovești privilegiile exagerate. Deci, pierzi aplauzele.

De aceea reacția europeană contează.

Ne amintește că „direcția bună” nu este aceea în care toată lumea primește ceva pe datorie.

Direcția bună este aceea în care statul încetează să se comporte ca un Moș Crăciun beat, care împarte cadouri cumpărate cu cardul copiilor.