Cu cât ar putea scădea prețul gazelor după începerea exploatării din Marea Neagră
Intrarea în exploatare a gazelor din proiectul offshore Neptun Deep, estimată pentru anul 2027, este privită ca unul dintre cele mai importante momente pentru sectorul energetic românesc din ultimele decenii. Proiectul ar putea modifica semnificativ structura de producție internă și poziția României pe piața regională a gazelor naturale, însă efectul asupra prețului plătit de consumatori rămâne, în mod esențial, incert.
Într-o analiză realizată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, se arată că există premise reale pentru o presiune descendentă asupra prețului gazului pe piața angro, odată cu creșterea ofertei interne. Totuși, această potențială reducere nu se transmite automat în facturile populației, întrucât mecanismul de formare a prețului este influențat de o serie largă de factori structurali, fiscali și geopolitici.
Proiectul Neptun Deep, dezvoltat în perimetrul românesc al Mării Negre, ar putea adăuga aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze anual la producția României. În condițiile în care consumul intern este estimat să rămână relativ stabil, în jur de 10–11 miliarde de metri cubi pe an, intrarea în producție a acestui zăcământ ar putea aproape dubla producția națională. În teorie, o asemenea creștere a ofertei interne ar reduce dependența de importuri, care sunt de regulă mai costisitoare și mai volatile, ceea ce ar putea conduce la o presiune de scădere a prețurilor pe piața internă.
Pe lângă creșterea producției, un alt element important îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de transport și interconectare. România a investit în ultimii ani în extinderea rețelei de gaze și în consolidarea conexiunilor regionale, ceea ce permite integrarea mai eficientă a noilor volume de gaz în piață și o circulație mai fluidă a resurselor. Într-o piață mai bine conectată, costurile logistice și de tranzacționare tind să scadă, ceea ce poate contribui, cel puțin teoretic, la prețuri mai competitive.
Cu toate acestea, analiza lui Dumitru Chisăliță subliniază că piața gazelor nu funcționează într-un mod simplu, determinat exclusiv de raportul dintre cerere și ofertă internă. Gazul extras din Marea Neagră nu este destinat exclusiv consumului intern și nici nu va fi vândut la un preț fix sau „protejat” pentru piața românească. Odată intrat în circuitul european, el devine parte a unei piețe integrate, în care prețurile sunt influențate de nivelul regional și de oportunitățile de export.
Această deschidere către piața europeană înseamnă că, în anumite condiții, gazul românesc ar putea fi direcționat către piețele unde prețul este mai mare, precum statele din regiune care plătesc mai mult în anumite perioade de deficit. Într-un asemenea context, prețul intern nu este determinat doar de costul de producție local, ci și de nivelul de referință al pieței regionale, ceea ce limitează efectul direct al creșterii producției asupra consumatorului final din România.
În paralel, evoluția consumului intern introduce o altă variabilă importantă. România se află într-o etapă de tranziție energetică în care gazul natural este folosit ca resursă de înlocuire pentru cărbune, în special în producția de energie electrică. Construirea de noi centrale pe gaz ar putea crește consumul total cu aproximativ 25% până în 2030, ceea ce înseamnă că o parte semnificativă din gazul suplimentar produs prin Neptun Deep ar putea fi absorbită intern. În acest scenariu, surplusul disponibil pentru reducerea presiunii asupra prețului ar fi mai mic decât se anticipează în mod optimist.
Pe lângă dinamica cererii și ofertei, un rol decisiv îl au politica fiscală și reglementările din sectorul energetic. Taxele aplicate producției de gaze, redevențele, modul de funcționare al pieței și eventualele intervenții administrative pot influența direct costul final. Dacă statul alege să maximizeze veniturile din exploatarea resurselor, efectul de reducere a prețului poate fi diminuat sau chiar neutralizat.
La acestea se adaugă influențele pieței internaționale. Prețul gazului în Europa este strâns legat de evoluția importurilor de gaz natural lichefiat, de nivelul stocurilor, de politicile energetice ale Uniunii Europene și de contextul geopolitic global. Chiar dacă producția internă crește, România rămâne parte a unei piețe integrate, în care șocurile externe se transmit rapid în prețurile interne.
Un aspect esențial, evidențiat în analiză, este diferența dintre prețul angro al gazului și factura finală plătită de consumatori. Chiar dacă prima componentă ar putea înregistra scăderi, prețul final include tarife de transport, distribuție, taxe și diverse contribuții reglementate. Aceste elemente pot reduce semnificativ impactul pozitiv al unei eventuale ieftiniri a gazului ca materie primă.
În acest context, modelele economice care analizează perioada 2027–2030 indică mai multe scenarii posibile. În varianta optimistă, prețul angro al gazului ar putea coborî spre 27–32 euro/MWh, ceea ce ar putea conduce la un preț final pentru gospodării de aproximativ 280–300 lei/MWh, adică o reducere moderată față de nivelurile actuale plafonate. În scenariul de bază, prețurile ar putea rămâne în zona 320–340 lei/MWh, în timp ce într-un scenariu pesimist acestea ar putea urca spre 350–380 lei/MWh, în funcție de evoluția pieței internaționale și a politicilor interne.
Concluzia analizei realizate de Asociația Energia Inteligentă este că exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă în primul rând un câștig strategic pentru România, prin reducerea dependenței de importuri și consolidarea securității energetice. Beneficiul direct pentru consumatorul final este însă mult mai puțin predictibil și depinde de modul în care statul va gestiona fiscalitatea, reglementarea pieței și echilibrul dintre consumul intern și export.