Cu bocancii în economie: Bolojan a transformat țara în poligon politic

România nu mai are nevoie de încă un om politic îndrăgostit de propria lui imagine de salvator. A avut destui. Unii au venit cu zâmbetul larg, alții cu mapa tehnocrată, alții cu aerul grav al chirurgului care anunță familia că pacientul trebuie tăiat urgent, pe viu, fiindcă altfel nu se poate.

Ilie Bolojan pare să fi ajuns exact în acest punct periculos: confundă fermitatea cu încăpățânarea, reforma cu demolarea și responsabilitatea cu dreptul de a călca peste orice obstacol politic, economic sau social pentru a-și impune propria voință.

Sigur, România are nevoie de ordine.

Are nevoie de reducerea risipei. Are nevoie de disciplină bugetară. Nimeni serios nu poate nega asta. Dar una este să faci reforme cu bisturiul și alta este să intri cu buldozerul peste o economie deja obosită.

Reforma nu poate fi o bâtă

Marea problemă nu este că Bolojan încă vorbește despre „reformă”.

POLITICĂ

Bolojan și orgoliul de neclintit: Ultimatum pentru Veștea să-și depună mandatul

POLITICĂ

Război între PSD vs. Bolojan: social-democrații cer guvern fără PNL după respingerea lui Tomac

Problema este felul în care pare să o înțeleagă.

Ca pe o operațiune de forță. Ca pe o probă de autoritate personală. Ca pe o demonstrație că cine nu se aliniază trebuie împins deoparte.

Într-o țară fragilă economic, asemenea stil poate deveni toxic.

România nu este un tabel Excel în care ștergi trei coloane și obții automat sănătate bugetară. Este o țară cu firme care abia respiră, cu oameni speriați de prețuri, cu investiții întârziate și cu o monedă națională care simte imediat fiecare cutremur politic.

Când bagi panică în economie, economia îți răspunde. Nu prin discursuri, ci prin curs valutar, dobânzi, prețuri, investiții amânate și facturi mai mari.

Euro spre 6 lei, ca mâine

Dacă această criză politică se prelungește, dacă totul devine un război al orgoliilor, scenariile negre nu mai sunt simple povești de speriat copiii.

Cu instabilitate politică, deficit mare, neîncredere în guvernare și presiune pe piețe, euro poate împinge spre praguri pe care până ieri le consideram improbabile. Iar 6 lei pentru un euro nu mai sună ca o glumă de cafenea, ci ca un avertisment pentru toți cei care se joacă acum de-a puterea.

Puterea nu este proprietate personală

Bolojan a construit în jurul său imaginea politicianului „eficient”, a omului care taie, simplifică, reduce, impune. Această imagine i-a folosit. Dar orice imagine, când devine obsesie, se transformă în capcană.

A guverna o țară nu înseamnă să demonstrezi permanent că ești mai tare decât ceilalți. Nu înseamnă să forțezi instituții, partide și majorități până când toate cedează. Nu înseamnă să te agăți de putere în numele unei reforme care, în lipsa echilibrului, riscă să devină doar o nouă formă de brutalitate politică.

România nu poate fi condusă prin ultimatumuri succesive. Nu poți cere încredere economică în timp ce întreții o criză politică.

Piața nu votează, dar sancționează. Investitorii nu ies la talk-show, doar pleacă. Cursul valutar nu ține conferințe de presă, dar se mișcă.

România reală nu trăiește doar pe rețele

Mai există o problemă: propaganda online care a ajuns să înlocuiască realitatea. Câteva mii de oameni foarte vocali pot da impresia că reprezintă întreaga țară.

Progresiști de serviciu, activiști permanenți, propagandiști de partid, conturi mobilizate și entuziaști ai panicii produc zilnic un zgomot care se confundă, periculos, cu opinia publică.

Dar România este mai mare decât bula online.

România este omul care merge la muncă pe salariul minim sau mediu și vede cum i se scumpește coșul zilnic.

Este antreprenorul mic trezit cu reguli schimbate peste noapte.

Este pensionarul care nu înțelege de ce toate crizele se rezolvă, până la urmă, tot pe spinarea lui.

Acești oameni nu sunt propagandă. Sunt țara.

Panica nu este program de guvernare

Când politica ajunge să funcționeze pe bază de presiune, panică și amenințări, economia devine prima victimă.

Bolojan poate avea dreptate anumite diagnostice. Deși, în multe, nu prea are.

România are exces administrativ. Are risipă. Are privilegii. Are găuri bugetare.

Dar chiar și un diagnostic corect poate duce la tratament greșit dacă medicul începe să creadă că pacientul trebuie pedepsit pentru că s-a îmbolnăvit.

Reforma nu trebuie să fie răzbunare. Reforma nu trebuie să fie spectacol de forță. Reforma trebuie să fie calcul, echilibru, etapizare și responsabilitate.

Altfel, în loc să repari statul, îl zgudui. În loc să disciplinezi bugetul, sperii economia. În loc să stabilizezi moneda, alimentezi neîncrederea.

E cazul să ne trezim

România are nevoie de luciditate, nu de fanatism administrativ. Are nevoie de reforme, dar reforme care nu aruncă economia în șanț.

România nu poate fi condusă ca o primărie mai mare. Nu poți administra o economie întreagă doar cu foarfeca în mână. Uneori trebuie să tai. Dar trebuie să știi și unde se află artera.

Dacă această criză continuă, nota de plată va veni repede. Și nu va fi plătită de cei care strigă cel mai tare pe internet.

Va fi plătită de România tăcută, muncitoare, obosită, aceea care nu cere miracole, ci doar să nu fie aruncată iar într-o criză fabricată de oameni care se cred indispensabili.

Adevărul simplu este acesta:

nicio reformă nu merită făcută prin îngroparea economiei. Și nicio putere nu merită păstrată cu prețul destabilizării unei țări întregi.