PNL, justiția și reflexul de partid-stat: când instanța nu-ți convine, o acuzi că face politică

PNL pare să traverseze o criză profundă de înțelegere a democrației. Nu electorală, nu doctrinară, nu de imagine. Una mai simplă și mai gravă: nu mai pricepe că un partid politic nu este o insulă feudală, iar statutul intern nu ține loc de Constituție.

Liberalii și surpriza neplăcută a legalității

Reacția președinților de tribunale, după atacul PNL la adresa Tribunalului București, vine exact în acest punct sensibil.

Liberalii au acuzat instanța după ce aceasta a anulat deciziile conducerii partidului privind excluderea membrilor care au susținut executivul Veștea.

Cu alte cuvinte, justiția a fost chemată să verifice legalitatea unor acte interne de partid, iar PNL a reacționat ca și cum judecătorii ar fi intrat cu bocancii în sufrageria liberală și le-ar fi mutat mileul de pe televizor.

POLITICĂ

PSD acuză PNL de presiuni asupra magistraților și cere intervenția Bruxelles-ului

POLITICĂ

Momentul care a blocat negocierile pentru noul Guvern, explicat de Kelemen Hunor

Numai că partidele politice nu sunt cluburi private de table.

Sunt entități de drept public, actori constituționali, beneficiari de bani publici, participanți direcți la funcționarea democrației.

Iar când un membru contestă în instanță o decizie internă, judecătorul nu face politică. Face exact ce trebuie să facă: verifică legalitatea.

„Atitudine specifică regimurilor dictatoriale” — formulă grea, dar nu întâmplătoare

Președinții tribunalelor spun că negarea publică a dreptului instanțelor de a analiza legalitatea raporturilor dintre partide și membrii lor reprezintă o atitudine specifică regimurilor dictatoriale.

Este o formulă dură.

Dar nu e aruncată în aer de amorul frazei tari.

Pentru că aici nu discutăm despre o nemulțumire oarecare.

Discutăm despre un partid important, aflat la putere sau în proximitatea puterii, care sugerează că o instanță nu ar trebui să se bage în treburile lui interne.

Păi tocmai asta e problema.

Într-un stat democratic, „treburile interne” ale unui partid nu sunt scut împotriva legii.

Dacă mâine un partid exclude oameni abuziv, modifică reguli peste noapte, falsifică proceduri sau transformă statutul în bâtă de conducere, unde ar trebui să meargă membrii afectați?

La portar? La secretarul general? La comisia de bună purtare a șefului?

Nu. Merg în instanță. Acolo se tranșează legalitatea.

PNL confundă autoritatea politică cu imunitatea juridică

Comunicatul PNL încearcă să salveze aparențele:

hotărârea nu afectează conducerea aleasă la Congres,

suspendarea produce efecte doar pentru viitor,

partidul merge mai departe,

totul e în vigoare,

membrii trebuie să se conformeze.

Foarte bine, asta poate fi o poziție juridică.

Se poate susține, se poate combate, se poate clarifica în instanță.

Dar apoi PNL alunecă în zona periculoasă:

sugerează că desemnarea completurilor specializate ar fi suspectă, că bătăliile politice s-au mutat în justiție și că decizia Tribunalului București ar avea un iz de manevră.

Aici nu vorbim despre interpretare juridică.

Vorbim despre presiune publică asupra instanței.

Despre încercarea de a transforma o decizie nefavorabilă într-un complot.

Despre vechiul reflex românesc: când pierzi în fața legii, strigi că legea face politică.

Bolojan și partidul care cere disciplină, dar nu suportă control

Ironia este că acest episod vine dinspre un PNL care se prezintă obsesiv ca partid al ordinii, al regulilor, al responsabilității, al statului eficient.

Foarte frumos. Doar că ordinea începe cu acceptarea controlului legal.

Regulile nu sunt doar pentru membrii incomozi, ci și pentru conducere.

Iar responsabilitatea nu înseamnă să te indignezi când un judecător îți verifică temele.

PNL pare să vrea disciplină de cazarmă în interior și libertate totală față de instanță.

Adică exact combinația cea mai toxică: autoritate maximă în partid, toleranță minimă la control extern.

Și de aici vine revolta magistraților.

Nu pentru că judecătorii ar fi deasupra criticii. Nu sunt.

Justiția poate fi criticată, hotărârile pot fi atacate, argumentele pot fi demontate.

Dar alta e critica juridică și alta e delegitimarea instituției care a pronunțat soluția.

Nu instanța politizează cauza. Partidul o politizează

Adevărul simplu este acesta: dacă un partid are un conflict intern și acel conflict ajunge în instanță, nu judecătorul l-a politizat. Partidul l-a produs.

Justiția nu a venit să bată la ușa PNL de plictiseală. A fost sesizată.

Cineva a contestat niște decizii. Instanța a judecat. Asta este procedura.

Așa arată statul de drept, chiar și când incomodează oamenii care, în conferințe de presă, îl invocă solemn, cu privirea pierdută în steagul de pe fundal.

PNL are tot dreptul să conteste hotărârea.

Să aducă argumente. Să folosească toate căile legale.

Dar nu are dreptul moral să transforme o instanță într-un dușman politic doar pentru că nu i-a ieșit calculul intern.

Lecția pe care PNL refuză să o învețe

Băieții aceștia nu par să înțeleagă care-i treaba: statul de drept nu este un decor pentru comunicate.

Nu este bun doar când îți validează șefia, congresul, excluderile și disciplina de partid.

Statul de drept funcționează mai ales atunci când te deranjează.

Când instanța îți dă dreptate, nu devine brusc independentă.

Când îți dă peste mână, nu devine automat instrument politic.

Aceasta este lecția elementară pe care PNL ar trebui să o știe fără să i-o explice președinții de tribunale prin scrisori de revoltă.

Dar, se pare, liberalismul românesc a ajuns în faza în care descoperă cu uimire că legea nu se votează în Biroul Politic al partidului.

Iar dacă PNL vrea să fie tratat ca partid democratic, trebuie să se comporte ca unul. Adică să suporte controlul instanței fără să urle că vine dictatura peste el.

Pentru că, în povestea asta, reflexul autoritar nu vine de la judecătorul care verifică legalitatea.

Vine de la partidul care ar vrea ca nimeni să nu o verifice.