Surse: S&P ar urma să mențină ratingul României în categoria recomandată pentru investiții. Un respiro pentru leu și pentru finanțarea statului, dar nu o ieșire din zona de risc

Publicat: 02 oct. 2026, 17:20, de Nitulescu Gabriel, în ECONOMIE , ? cititori
Breaking news
Surse: S&P ar urma să mențină ratingul României în categoria recomandată pentru investiții. Un respiro pentru leu și pentru finanțarea statului, dar nu o ieșire din zona de risc
Foto: nv.ua

Potrivit unor surse, agenția nu va retrograda România la „junk” în evaluarea de vineri, 2 octombrie. Decizia ar îndepărta cel mai rău scenariu, în plin blocaj politic și după recordul istoric al euro. Ratingul BBB- rămâne însă la o singură treaptă deasupra pragului, iar condițiile puse de S&P în primăvară nu sunt încă îndeplinite.

Agenția Standard & Poor’s ar urma să mențină ratingul suveran al României la nivelul actual, BBB-/A-3, la evaluarea programată pentru vineri, 2 octombrie, potrivit unor surse. Decizia oficială este de obicei publicată după închiderea piețelor, iar până la momentul redactării acestui articol agenția nu a făcut-o publică.

Sursele nu au precizat dacă perspectiva ratingului, în prezent negativă, va rămâne neschimbată. Acesta e detaliul care va conta cel mai mult pentru piețe în lunile următoare.

Evaluarea vine într-o săptămână tensionată. Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins de Parlament pe 30 septembrie, euro a atins vineri un maxim istoric de 5,3447 lei la cursul BNR, iar rezervele valutare au scăzut în septembrie cu 4,8 mld. euro. O retrogradare ar fi adăugat presiune pe toate aceste fronturi. Informația privind menținerea ratingului provine din surse și va fi actualizată după publicarea comunicatului oficial S&P.

De ce conta atât decizia

BBB- e ultima treaptă din categoria „investment grade”, adică recomandată pentru investiții. Toate cele trei mari agenții țin România la acest nivel, cu perspectivă negativă. S&P a confirmat ratingul pe 15 mai 2026, Fitch pe 31 iulie, iar Moody’s a păstrat calificativul echivalent, Baa3, pe 7 august.

O retrogradare la BB+ ar fi îmins România în categoria „junk” la una dintre cele trei agenții. Consecințele ar fi fost costuri de finanțare mai mari pentru stat, dobânzi mai mari la creditele populației și firmelor și posibile ieșiri de capital, mai ales din partea fondurilor care pot deține doar titluri din categoria recomandată pentru investiții.

Miza e cu atât mai mare cu cât România depinde de finanțarea externă. În mai, S&P estima un necesar de finanțare externă de circa 18% din PIB pentru 2026 și avertiza că țara e vulnerabilă la schimbările de încredere ale investitorilor, din cauza ponderii mari a nerezidenților în datoria publică.

Ce cântărește în favoarea României și ce rămâne riscant

Argumentul principal pentru menținerea ratingului e execuția bugetară. Deficitul pe primele opt luni a scăzut la 2,89% din PIB, de la 4,51% cu un an înainte, iar ținta anuală de 6,2% pare la îndemână. În mai, S&P scria că rezultatele fiscale mai bune din 2026, susținute de măsurile din 2025 și de fondurile europene, „ar trebui să susțină condițiile de finanțare externă ale României”.

Agenția mizase în primăvară și pe un consens politic larg pentru noi măsuri de ajustare și reforme în 2027, precum și pe formarea rapidă a unui nou guvern. A doua așteptare nu s-a confirmat: România e de cinci luni fără un guvern cu puteri depline.

Condițiile de retrogradare formulate de S&P în mai rămân valabile. „Am putea reduce ratingul României dacă blocajul guvernamental se prelungește sau dacă acesta duce la incapacitatea de a reduce în continuare deficitul fiscal în 2027”, avertiza agenția. Alte riscuri menționate sunt ratarea fondurilor europene estimate pentru 2026–2027 și o criză energetică mai severă.

Tabloul economic rămâne fragil. S&P estima în mai o stagnare a economiei în 2026 și o revenire la 2,5% în 2027, cu un deficit bugetar de circa 6,25% din PIB în 2026, unul dintre cele mai mari din regiune. Inflația era de 10,7% în aprilie, iar presiunile pe curs limitează spațiul de acțiune al BNR.