Restanțele salariale ale magistraților: decizia CCR se amână. Constituția pleacă la ștrand

Sesizarea trimisă CCR de Ilie Bolojan cere lămurirea unui conflict constituțional între Guvern și Înalta Curte: poate o instanță să oblige Executivul să aloce, inclusiv prin rectificare bugetară, 4,8 miliarde de lei pentru restanțele salariale ale magistraților, stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești?

Guvernul susține că judecătorii au intrat astfel peste atribuțiile puterilor care construiesc și aprobă bugetul.

Înalta Curte răspunde că statul este obligat să execute titlurile definitive.

CCR a dezbătut disputa pe 16 iulie…

Nu știm dacă explicația se numește deliberare, vacanță ori tradiționala evaporare estivală a statului.

Știm însă faptul esențial: CCR a dezbătut sesizarea lui Ilie Bolojan pe 16 iulie, a rămas în pronunțare și a mutat verdictul pe 23 septembrie.

Așadar, nu dezbaterea a fost amânată, cum anunță unele titluri, ci decizia.

Cu 69 de zile.

O tăcere de aproape zece săptămâni

Curtea nu a oferit public o explicație pentru acest răgaz monumental.

Dosarul este, incontestabil, complicat.

Guvernul și-a completat cererea cu numai câteva zile înainte, solicitând introducerea Parlamentului în conflict.

Sunt motive pentru atenție juridică, nu pentru tăcere instituțională.

Legea de organizare a CCR descrie procedura conflictelor constituționale, dar nu impune un termen maxim pentru pronunțare.

Golul legislativ îi oferă Curții libertate. Nu îi oferă și scutire de la obligația elementară de a explica de ce o speță cu un impact apropiat de un miliard de euro trebuie împinsă dincolo de vară.

Cu o zi înainte, CCR trimisese tot la 23 septembrie și conflictul privind Programul SAFE. Coincidența întărește impresia că nu dosarele s-au sincronizat, ci vacanța.

Banii nu pleacă în concediu

Între timp, procesul obișnuit continuă.

Înalta Curte și-a amânat pentru 23 iulie pronunțarea în recurs.

Penalitatea de 1% pe zi — 48 de milioane de lei — nu curge acum: ea ar deveni relevantă numai dacă hotărârea rămâne definitivă, iar Guvernul nu o execută în zece zile. Aceasta este situația procedurală reală.

Contrastul rămâne greu de ignorat.

Acțiunea Înaltei Curți a fost admisă în primă instanță de Curtea de Apel București chiar la primul termen.

Când trebuie stabilit însă dacă puterea judecătorească poate obliga Executivul să reașeze bugetul, celeritatea își pune pălăria de soare.

Concediul, ridicat la rang constituțional

CCR putea spune simplu: avem nevoie de documente, de punctul de vedere al Parlamentului, de deliberări suplimentare.

Un paragraf ar fi fost suficient.

În absența lui, cetățeanului îi rămâne impresia că marile instituții își potrivesc urgențele după calendarul vacanțelor.

Justiția nu poate cere societății să respecte fiecare termen, în timp ce tratează propriul calendar ca pe o proprietate privată.

Într-un stat serios, concediul este un drept individual. Paralizia este o abatere instituțională.