Alertă de obezitate: Europa a trecut de jumătatea cântarului. Peste 51% dintre adulți sunt supraponderali

Mai mult de jumătate dintre adulții Uniunii Europene au o greutate peste intervalul considerat normal. Nu este o figură de stil și nici rezultatul unei conspirații a producătorilor de cântare: 51,7% dintre europenii cu vârsta de peste 18 ani sunt supraponderali, potrivit datelor pentru 2025 publicate de Eurostat.

Un european din șase suferă de obezitate

Eurostat împarte populația cu exces ponderal în două categorii.

Persoanele cu indicele de masă corporală – IMC – cuprins între 25 și 30 sunt considerate „preobeze”. Ele reprezintă 35,4% din populația adultă a Uniunii.

Peste pragul de 30 începe obezitatea, categorie în care se află 16,3% dintre adulți.

Adunate, cele două grupuri reprezintă 51,7% din populația adultă a UE. Normalitatea statistică europeană a devenit, așadar, excesul de greutate. Datele au fost publicate de Eurostat pe 4 septembrie.

Malta conduce clasamentul. Italia pare o siluetă

Malta are cea mai ridicată rată a obezității: 26,6%. Urmează Letonia, cu 24,6%, și Finlanda, cu 23,2%.

La polul opus se află Italia, cu numai 7%, urmată de Grecia – 12,8% – și România – 12,9%.

Diferența dintre Italia și Malta este uriașă.

Regimul alimentar, mișcarea, veniturile, educația, urbanizarea și politicile de sănătate pot explica o parte a prăpastiei. Dar comparațiile trebuie privite și cu o rezervă metodologică.

România, aproape suplă pe hârtie

Locul foarte bun ocupat de România este surprinzător.

Datele europene privind IMC provin în mod obișnuit din anchete în care oamenii își declară greutatea și înălțimea. Or, oamenii tind să mai scadă câteva kilograme și să mai adauge câțiva centimetri când completează chestionarul.

Cântăriți direct, cetățenii ies de regulă mai grei decât atunci când sunt întrebați cât cântăresc.

OECD arată că, în țările unde greutatea și înălțimea au fost măsurate, 60% din populație era supraponderală sau obeză, față de 54% în statele cu date autoreportate.

Diferența nu anulează statistica Eurostat, dar ne împiedică să declarăm România campioană la talie înainte de cântărirea oficială.

OECD explică diferența dintre măsurare și autoreportare.

Bărbații câștigă detașat competiția kilogramelor

În UE, 17,4% dintre bărbați și 15,3% dintre femei suferă de obezitate.

Diferența devine mult mai mare în zona de preobezitate: 41,9% dintre bărbați, față de 29,3% dintre femei.

În total, aproape șase din zece bărbați europeni depășesc pragul IMC de 25.

Femeile sunt, în schimb, mai frecvent subponderale: 2,9%, comparativ cu numai 1% dintre bărbați.

IMC-ul este util, dar nu spune întreaga poveste

Indicele de masă corporală se calculează împărțind greutatea la pătratul înălțimii. Este simplu și util pentru statisticile asupra populației, dar imperfect pentru evaluarea fiecărui individ.

Nu distinge între masa musculară și grăsime și nu arată distribuția țesutului adipos.

Un sportiv foarte musculos poate depăși pragul fără să sufere de obezitate, iar o persoană cu IMC aparent normal poate avea riscuri metabolice.

La nivelul milioanelor de oameni, tendința rămâne însă limpede.

Nu este o problemă estetică, ci una medicală și economică

Obezitatea crește riscul de diabet de tip 2, boli cardiovasculare, unele forme de cancer și afecțiuni articulare.

Organizația Mondială a Sănătății o tratează drept o boală cronică, influențată de alimentație, mișcare, mediu, venituri și factori biologici – nu drept simplă lipsă de voință.

OMS estimează că obezitatea adultă s-a dublat la nivel mondial din 1990.

Europa nu s-a îngrășat într-o singură noapte. A făcut-o încet, între mâncare ultraprocesată, muncă sedentară, deplasări cu mașina și seri petrecute în fața ecranelor.

Am construit o societate în care caloriile sunt ieftine, mișcarea trebuie programată, iar oboseala este confundată cu foamea.

Cântarul nu face decât să întocmească procesul-verbal.

Oare așa fac oamenii și când li se măsoară opțiunile de vot? Pun câteva kg în minus și câțiva centimetri în plus (și sus, și jos)?

Sondajele sunt cântarul electoral pe care alegătorul urcă după ce și-a scos rușinea din buzunare.

Declară câteva procente în minus partidului pe care îl votează pe ascuns și câțiva centimetri în plus propriei staturi ”civice”.

Iar când vine ziua alegerilor, intră singur în cabină și își recuperează liniștit kilogramele politice.

Sau i le aduce partidul acasă.

Deci… și opțiunea de vot este tot autoreportată

Oamenii par să procedeze la fel și când sunt întrebați cu cine votează: își declară câteva kilograme politice în minus și câțiva centimetri de demnitate în plus – atât sus, cât și jos.

În fața operatorului de sondaj sunt responsabili, europeni și preocupați de competență.

Singuri în cabină, își recapătă greutatea reală, frustrările și partidul despre care juraseră că nu l-ar vota niciodată.