Cum rezolvăm pofta nebună a copiilor pentru rețelele sociale. Telefonul nu poate fi învins numai cu predici

Publicat: 14 sept. 2026, 07:33, de Radu Caranfil, în LIFESTYLE , ? cititori
Cum rezolvăm pofta nebună a copiilor pentru rețelele sociale. Telefonul nu poate fi învins numai cu predici

Copiii nu stau ore întregi pe TikTok, Instagram sau YouTube fiindcă n-au aflat că excesul le poate face rău. Platformele sunt construite să le captureze atenția, să le ofere recompense rapide și să transforme fiecare clip în promisiunea unuia și mai interesant.

Soluția nu este un avertisment miraculos, ci un sistem de reguli, alternative și exemple aplicat de întreaga familie.

Avertismentul care întrerupe automatismul

Un studiu publicat în JAMA Health Forum arată că mesajele explicite despre depresie, anxietate și sănătate mintală îi descurajează pe tineri mai mult decât notificările politicoase de tipul „Ar fi timpul să iei o pauză”.

Cercetătorii au testat 15 mesaje pe 1.012 participanți cu vârste între 13 și 29 de ani.

Avertismentele care indicau un pericol concret au avut cel mai puternic efect declarat. JAMA Health Forum

Studiul nu dovedește însă că participanții și-au redus efectiv timpul petrecut online.

A măsurat ce mesaje cred ei că i-ar putea determina să folosească mai puțin rețelele.

Frâna ajută, dar motorul rămâne pornit

Un avertisment poate întrerupe derularea automată pentru câteva secunde.

După suficiente afișări, devine însă încă o fereastră pe care copilul o închide fără s-o mai citească.

Problema adevărată este mecanismul din spatele poftei:

notificări, derulare infinită, redare automată, recomandări personalizate și teama că ceilalți se distrează fără tine.

Acestea nu sunt accidente de proiectare. Sunt uneltele prin care platformele cumpără timpul utilizatorului fără să-i dea bani pentru el.

Telefonul trebuie să devină mai puțin tentant

Prima măsură eficientă este eliminarea chemărilor permanente.

Notificările rețelelor sociale pot fi dezactivate, redarea automată oprită, iar aplicațiile scoase de pe ecranul principal.

Telefonul poate fi trecut pe tonuri de gri, iar accesul permis în anumite intervale.

Nu pare o revoluție, dar fiecare obstacol adăugat între impuls și recompensă reduce folosirea reflexă.

Copilul trebuie să decidă că vrea să intre pe TikTok, nu să fie chemat acolo de 70 de ori pe zi.

Dormitorul nu este garaj pentru telefon

Regula cea mai clară privește noaptea.

Telefonul rămâne în afara dormitorului cu cel puțin o oră înainte de culcare și până dimineața.

Recomandarea apare și în ghidul privind sănătatea mintală a tinerilor publicat de autoritățile sanitare americane.

Același principiu poate fi aplicat la masă, în timpul temelor și în activitățile de familie: anumite locuri și momente rămân complet fără dispozitive. U.S. Surgeon General

Interdicția fără alternativă produce contrabandă

Dacă scoți rețeaua socială și lași în urmă doar plictiseala, copilul va căuta prima metodă de a o recupera.

Timpul eliberat trebuie ocupat cu ceva care oferă apartenență, satisfacție și mișcare: sport, muzică, ieșiri, jocuri împreună sau întâlniri reale cu prietenii.

Nu trebuie înlocuit TikTok cu două ore de privit responsabil peretele.

Regulile se negociază, apoi se respectă

Un plan de familie este mai eficient decât izbucnirile ocazionale.

Se stabilesc orele, spațiile fără telefon, aplicațiile permise și consecințele încălcării regulilor.

Copilul trebuie ascultat, dar nu numit ministru plenipotențiar al propriului consum digital.

Regulile trebuie să-i includă și pe adulți.

Părintele care cere telefonul copilului în timp ce se bălăcește în Facebook… predică abstinența cu paharul în mână.

Când pofta devine problemă serioasă

Semnalele de alarmă sunt pierderea somnului, scăderea rezultatelor școlare, renunțarea la activități, izolarea, iritabilitatea puternică atunci când telefonul este retras și imposibilitatea repetată de a reduce consumul.

În asemenea cazuri, nu mai avem doar o problemă de disciplină. Discuția cu un psiholog sau cu medicul copilului poate deveni necesară.

Copilul nu trebuie învățat să trăiască fără internet.

Trebuie învățat să-l închidă înainte ca internetul să-l închidă pe el.