Județul Vlad Țepeș, cu reședința la București: planul lui Ninel Peia pentru o Românie cu 9 județe
Președintele PACE-Întâi România, Ninel Peia, reia o idee susținută din 2018 și propune ca România să fie reorganizată în doar 9 județe, în locul celor 41 actuali. Noile unități ar purta nume din istoria țării, de la Sfântul Apostol Andrei, cu centrul la Constanța, până la Ferdinand I și Vlad Țepeș, acesta din urmă având reședința la București.
Cum ar arăta noua hartă
Potrivit proiectului, toate județele actuale și Capitala ar fi comasate în nouă unități mari. Inițiatorii spun că împărțirea ar fi făcută după criterii geografice, economice și strategice.
Pe hartă ar apărea județele Carol I, Decebal, Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand I, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Sfântul Apostol Andrei și Vlad Țepeș.
Referitor la reședințe, graficele partidului arată Timișoara pentru Carol I, Cluj-Napoca pentru Decebal, Bacău pentru Ștefan cel Mare și Iași pentru Alexandru Ioan Cuza. Mai departe, Ferdinand I ar avea centrul la Sibiu, Mihai Viteazul la Craiova, Mircea cel Bătrân la Brașov, Sfântul Apostol Andrei la Constanța, iar Vlad Țepeș la București.
Senatorul susține că nu ar fi vorba doar despre un desen nou al țării.
„România trebuie reorganizată pentru următoarele generații, nu pentru următoarele alegeri”, a declarat Ninel Peia.
Cele nouă județe ar avea între 1,7 și 2,5 milioane de locuitori
PACE a adunat populația rezidentă a județelor actuale, de la Recensământul din 2021. Din calcul ar rezulta unități cu 1,73 până la 2,52 milioane de oameni, cu o medie de aproximativ 2,12 milioane.
Cel mai mare ar fi Vlad Țepeș, cu 2.521.735 de locuitori, urmat de Mircea cel Bătrân, cu 2.491.110, și de Ștefan cel Mare, cu 2.325.403. Mai mult, Decebal ar strânge 2.158.021 de locuitori, Sfântul Apostol Andrei 2.070.057, iar Alexandru Ioan Cuza 2.025.187.
La polul opus, Carol I ar avea 1.942.641 de locuitori, Mihai Viteazul 1.787.193, iar Ferdinand I, cel mai mic dintre ele, 1.732.468. Administrațiile locale ar urma să fie regrupate în jurul noilor reședințe.
Harta PACE lasă pe dinafară Mureșul și Satu Mare
Numai că în cele două grafice publicate de partid se regăsesc doar 39 din cele 41 de județe. Mureșul și Satu Mare nu apar în niciuna dintre cele nouă structuri, așa că nu e clar unde ar ajunge Târgu Mureș, Satu Mare și restul localităților din cele două județe.
Ba mai mult, nici reședințele nu se potrivesc între documente. Pentru Ștefan cel Mare, comunicatul semnat de Ninel Peia vorbește despre Piatra Neamț, pe când graficul arată Bacău.
La fel, Ferdinand I are centrul la Alba Iulia în textul scris și la Sibiu pe hartă. Iar Mircea cel Bătrân apare cu Pitești în comunicat și cu Brașov în grafic.
Carpații și Prutul stau la baza noii împărțiri
Proiectul ar porni de la trei principii. Primul ține de zona de munte: același masiv ar fi acum împărțit între mai multe administrații, ceea ce ar încurca proiectele comune de infrastructură, turism și exploatare a resurselor.
Partidul susține și că banii europeni ar trebui cheltuiți pe proiecte gândite pentru un teritoriu întreg, nu pe investiții răzlețe. „Primul principiu al proiectului nostru este că Munții Carpați trebuie să unească România, nu să o despartă administrativ”, au transmis reprezentanții formațiunii.
Al doilea principiu ar fi echilibrul economic și demografic. Adică orașele puternice ar fi puse laolaltă cu zone mai slab dezvoltate, pentru ca noile județe să poată atrage investiții și duce proiecte mari.
„Nu dorim o Românie în care zonele prospere devin tot mai bogate, iar cele sărace sunt condamnate să rămână în urmă”, au precizat reprezentanții PACE.
Al treilea principiu privește legăturile dintre regiunile istorice și dezvoltarea zonelor de frontieră. Aici intră și componenta geopolitică: în cazul unei eventuale reunificări democratice și constituționale cu Republica Moldova, senatorul ar vrea județe care să cuprindă teritorii de pe ambele maluri ale Prutului.
Astfel, frontiera de acum nu ar mai despărți administrativ comunități și economii care, în viziunea partidului, s-ar putea dezvolta împreună.
Ce propune PSD
Contextul recent al propunerii de comasare a județelor este legat de reforma administrativ-teritorială pregătită de PSD. Vicepreședintele PSD, Dragoș Benea, a anunțat la începutul lunii noiembrie că partidul lucrează la mai multe scenarii de reorganizare, printre care și reducerea numărului de județe, nu doar comasarea comunelor mici.
PSD analizează comasarea a aproximativ 1.700 de comune cu mai puțin de 3.000 de locuitori, precum și a orașelor care au coborât sub pragul legal de 10.000 de locuitori. Acestea ar putea fi unite cu alte localități sau retrogradate la statutul de comună.
Reforma ar urma să se bazeze pe șase criterii: populația și demografia, sustenabilitatea economică, capacitatea administrativă, conectivitatea, accesul la servicii de bază și calitatea serviciilor publice locale.
De ce a apărut ideea
Argumentul central al PSD este că multe primării mici nu mai sunt sustenabile financiar și administrativ, având venituri proprii insuficiente și populație în scădere. Comasarea ar permite concentrarea resurselor, reducerea costurilor de administrare și alocarea mai eficientă a banilor publici.
Potrivit lui Benea, reforma ar putea afecta între 15.000 și 18.000 de aleși locali, iar aplicarea ar fi prevăzută pentru 2028, după încheierea mandatelor primarilor.