A început evacuarea răniților de la Azovstal. Zelenski: „Avem nevoie de eroi în viață”

Peste 260 de luptători ucraineni, dintre care 53 răniţi, au fost evacuaţi luni din oţelăria Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în Mariupol, a anunţat un ministru adjunct ucrainean al apărării, Ganna Maliar, scrie AFP.

„La 16 mai, 53 de răniţi grav au fost evacuaţi din Azovstal spre Novoazovsk pentru asistenţă medicală, iar alţi 211 au fost transportaţi la Olenivka printr-un coridor umanitar”, ambele localităţi aflându-se în teritoriu controlat de forţele ruse şi pro-ruse, a declarat ea într-o înregistrare video, precizând că mai târziu va avea loc „un schimb” de prizonieri.

Președintele Volodimir Zelenski a confirmat și el evacuarea, spunând că a fost o operațiune pusă la punct de forțele armate și serviciile de informații. Zelenski a mai adăugat că se vor face eforturi pentru aducerea acasă a soldaților care au ajuns în mâna rușilor.

„O zi dificilă. Dar în această zi, la fel ca în toate celelalte, scopul este să ne salvăm țara și oamenii. Privitor la situația din Mariupol: mulțumită acțiunilor Armatei Ucrainei – forțele armate, serviciile de informații, echipele de negociere -, a Comitetului Internațional al Crucii Roșii și al ONU, sperăm că vom putea salva viețile băieților noștri. Printre ei se află răniți grav, care primesc ajutor medical. Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroi ucraineni în viață. Acesta este principiul nostru. Cred că orice persoană rezonabilă înțelege ce spun”, a declarat Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic de la miezul nopții.

„Operațiunea de salvare a apărătorilor Mariupolului a fost începută de forțele militare și serviciile de informații. Munca pentru a-i aduce pe băieți acasă va continua, dar această muncă necesită delicatețe. Și timp”, a mai adăugat președintele ucrainean.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...