A început sezonul alergiilor la ambrozie. Ce putem face?

Publicat: 16 aug. 2023, 14:00, de Alice Gherman, în Sănătate , ? cititori
A început sezonul alergiilor la ambrozie. Ce putem face?
https://florida-allergy.com/2012/08/31/ragweed-allergy/

Conform statisticilor, peste jumătate de milion de români sunt alergici la polenul de ambrozie. Planta înflorește din a doua jumătate a lunii iulie și continuă până în octombrie. Din ce în ce mulți pacienți ajung la alergolog din pricina ei. Medicul Rareș Simu ne-a oferit câteva informații utile pentru pacienții cu alergie la ambrozie.

Un strănut scurt, apoi un altul și un altul, vreo 20 în cascadă, ochii se înroșesc, nasul devine izvor… Ghinion! A început sezonul ambroziei, adică al rinitelor alergice determinate de polenul plantei cu pricina. Unii pacienți ajung să facă și astm datorită problemelor create de această plantă. Deși avem o lege – Lege 62/2018m – care impune combaterea și distrugerea ambroziei de pe locurile virane neîntreținute, puțini sunt cei care țin cont de ea. Așa că, în fiecare an, alergicii la ambrozie suferă 2-3 luni, în timp ce autoritățile au alergie la… respectarea legii.

Polenul ambroziei se răspândește, pe calea aerului, câteva sute sau chiar mii de kilometri și poate provoca reacții alergice persoanelor sensibile, chiar dacă acestea locuiesc în zone în care planta este mai puțin răspândită. Este suficientă o concentrație în aer de 30 de particule de polen/m3 pentru a induce reacția alergică. ”Polenul ambroziei este prezent atât timp cât temperaturile nu scad constant măcar cu zece grade. De aceea planta polenizează inclusiv în octombrie sau chiar la începutul lui noiembrie, dacă temperaturile sunt ridicate afară”, ne-a declarat doctorul Rareș Simu, specialist în imunologie clinică și alergologie, medic homeopat la Centrul de Sănătate și Viața Armonia, din București.

Desensibilizarea, cea mai eficientă împotriva rinitei alergice provocată de ambrozie

Sunt două tipuri de tratament împotriva alergiei provocată de polenul la ambrozie: tratamentul sezonier cu antihistaminice și corticoizi topici și tratamentul de desensibilizare, care se face în afara sezonului, cu cel puțin trei luni înainte. ”Tratamentul simptomatic se administrează anual, în sezon, august-octombrie, pentru a ține sub control simptomele. Se face cu antihistaminice și corticoizi topici/locali sau sistemici (depinde cât de puternică e rinita alergică). Acest tip de medicație nu vindecă. Cealaltă abordare este tratamentul de desensibilizare, care se începe cu trei luni înainte de declanșarea sezonului ambroziei și se face pe o perioadă de 3 până la 5 ani la rând. Desensibilizarea este cea mai eficientă metodă, cea care vindecă. Și aici sunt unele particularități, în sensul că unii pacienți pot răspunde la acest tratament și apoi au o perioadă de pauză de cam zece ani în care nu mai fac niciun simptom. Sunt și pacienți care nu răspund așa de bine la desensibilizare și nu obțin remiterea afecțiunii, dar măcar le scade numărul manifestărilor și nevoia de medicamente simptomatice”, spune medicul Rareș Simu.

Tratamentul trebuie început în extrasezon

La fel ca orice tratament, și desensibilizarea cu medicamente alopate poate avea contraindicații. Este contraindicat gravidelor, celor cu cancer și celor cu boli autoimune. Pentru aceste persoane, și nu numai, există varianta tratamentelor homeopate, care nu au contraindicații și pe care medicul Rareș Simu le administrează în clinica la care lucrează. Indiferent pentru ce tip de tratament se optează, medicul atrage atenția că: ”Pentru a obține desensibilizarea, pacienții nu trebuie să meargă la alergolog numai în sezon, fiindcă atunci li se vor da numai medicamente pentru tratarea simptomelor. Trebuie mers în afara sezonului și tratamentul ar trebui început cu cel puțin trei luni înainte de înflorirea ambroziei!”.