Abonat la Consilii de Administrație, promovat de Cioloș, se întoarce în fruntea ministerul Muncii

Publicat: 01 iun. 2021, 12:00, de Cezar Amariei, în SOCIAL , ? cititori
Abonat la Consilii de Administrație, promovat de Cioloș, se întoarce în fruntea ministerul Muncii

Puțini factori de conducere se pot lăuda că au rezistat în funcții, indiferent de guvernare, cum a făcut-o Eduard Corjescu (foto stânga, oferind mărțișoare pe 1 martie 2016 angajatelor unei societăți de tricotaje). Numit secretar de stat în Ministerul Muncii de premierul Dacian Cioloș, în 2016, se întoarce în fruntea ministerului, de această dată din postura de secretar general.

Adevărul este că nu a stat niciodată departe de zona deciziilor, fiind în ultimii zece ani, fără întrerupere, cel puțin director în cadrul acestui minister.

Vârful carierei la atins în 2016, când a fost numit secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş.

În prezent director general al Direcției generale juridice va ocupa, din 11 iunie 2021, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, conform deciziei publicate în Monitorul Oficial. Este adevărat că e o numire temporară, pentru o perioadă de 6 luni.

Abonat la banii Consiliilor de Administrație

Pe lângă faptul că a rezistat pe funcții de conducere ministerială indiferent de guvernare, Corjescu se mai remarcă prin apetitul pentru muncă.

Mai exact, conform declarațiilor de avere și interese, pe lângă slujba din minister mai era membru în consiliul director sau de administrație în patru companii de stat, fapt pentru care a încasat 42.000 de lei în 2019, pe lângă salariul de 135.000 de lei, de la minister.

Este vorba de Fondul Român de Dezvoltare Socială, Institutul Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații București, Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă SA (TBRCM SA) și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Chimico-Farmaceutică. E drept că, în acest caz, susține că o face pro-bono, fără a fi remunerat.

În general, în fiecare an a încasat, pe lângă leafa ministerială, și trei indemnizații de la diferite Consilii de Administrație sau Directoare. În 2016, de exemplu, anul în care a fost numit de Dacian Cioloș secretar de stat în Ministerul Muncii, a primit 32.000 lei de la exact aceleași trei companii enumerate mai sus, respectiv Fondul Român de Dezvoltare Socială, Institutul Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații București și Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă SA (TBRCM SA).