Acestea sunt serviciile medicale pe care statul le decontează începând de azi

Publicat: 01 iul. 2023, 08:00, de Victor Scarlat, în Sănătate , ? cititori
Acestea sunt serviciile medicale pe care statul le decontează începând de azi

Lista tratamentelor disponibile pentru asigurați va fi extinsă de luna viitoare, în baza noului Contract-cadru al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Serviciile de medicină primară vor fi extinse de la 1 iulie.

În lista noilor servicii medicale stomatologice au fost introduse un detartraj cu ultrasunete și periaj profesional pe an de persoană asigurată și posibilitatea efectuării tomografiilor dentare. Pentru accesarea acestor servicii este necesar ca un cabinet stomatologic să aibă încheiat un contract cu CNAS, la valoarea stabilită de aceasta, respectiv 6.000 de lei pe lună în mediul urban și 9.000 de lei pe lună, în mediul rural.

Consultații la medicul de familie

În asistența medicală primară s-a introdus posibilitatea consultațiilor preventive pentru depistare precoce a unor afecțiuni cronice pentru persoanele cu vârsta între 40 și 60 de ani, adică riscograme pentru depistarea precoce a posibilității dezvoltării de boli cardiovasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum și pentru evaluarea sănătății mintale şi reproductive.

Aceste consultații preventive se acordă în cabinetul medicului de familie pentru cei înscriși pe listă, cât și pentru cei care sunt înregistrați la medicul de familie cu una sau mai multe boli cronice.

Totodată, pentru persoanele peste 60 de ani, lista consultațiilor preventive include evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinenţă urinară, evaluarea sănătății mintale, a riscului de demenţă şi depresie.

Analize noi

Noul Contract-cadru introduce noi servicii diagnostice și terapeutice, cum ar fi: recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau care planifică o sarcină, efectuarea testului Frax – utilizat pentru calculul riscului de fractură la pacienții cu osteoporoză – efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor și luxațiilor.

Pentru comunicarea rapidă a informațiilor necesare tratării pacienților, medicii de familie vor putea consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care poate fi transmisă electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital, precum și rezultatul analizelor și investigațiilor paraclinice.

Servicii medicale de radiologie

Totodată, lista serviciilor medicale în ambulatoriu se extind cuprinzând afecțiunile pentru care este posibilă prezentarea direct la medicul de specialitate, respectiv hemofilia, talasemia, sifilisul (genital primar și secundar al pielii și mucoaselor), HIV/SIDA, dermatita atopică, deficitul congenital de factor VII, trombastenia Glanzmann, hemipareze, parapareze și tetrapareze.

În asistența medicală paraclinică din ambulatoriu se introduc noi analize de laborator decontate, printre care vitamina B 12; acidul folic și raportul albumină/creatinină într-un eșantion de urină spontană.

Noile servicii medicale de radiologie imagistică medicală și medicină nucleară decontate de la 1 iulie includ printre altele mamografie cu tomosinteză unilaterală și mamografie cu tomosinteză bilaterală (investigații ce pot fi recomandate pentru monitorizarea pacientelor cu cancer de sân); mamografie digitală 2D; ecografie musculo-scheletală; ecografie cutanată; ecografie a aparatului urinar/genital masculin; ecocardiografie de efort; RMN de șold – articulație coxo-femurală nativ și cu substanță de contrast; RMN total.

În lista serviciilor ambulatorii de medicină fizică și reabilitare, pentru pacienții cu diagnostic confirmat de accident vascular cerebral (în primele 4 luni de la AVC), pentru cei cu paralizie cerebrală, pentru pacientele cu limfedem după excizia ganglionară şi pentru cele cu anexectomie, precum și pentru marii arși (în primele 4 luni de la externare) se vor putea deconta servicii pentru o perioadă dublă decât până acum, respectiv maximum 42 de zile pe an de asigurat. Această perioadă va putea fi împărțită în două fracțiuni, la recomandarea medicului de specialitate medicină fizică și de reabilitare, în funcție de afecțiunea de bază.

Transport pentru oncologici în alt județ

Pachetul de îngrijiri medicale la domiciliu a fost extins cu noi servicii precum logopedie individuală; masajul limfedemului; evaluarea manuală a fecaloamelor; recoltarea produselor biologice (sânge, urină, materii fecale). Se introduc, de asemenea, noi activități de transport sanitar neasistat, respectiv transportul de la și la domiciliu al bolnavilor oncologici nedeplasabili cu propriile forțe pentru efectuarea radioterapiei sau chimioterapiei, inclusiv în alt județ; transportul de la și la domiciliu al bolnavilor nedeplasabili cu propriile forțe pentru administrarea parenterală a unor medicamente sub supraveghere specială, precum și pentru administrarea nutriției parenterale, inclusiv în alt județ; transportul la externare al pacienților post-transplant nedeplasabili cu propriile forțe, inclusiv în alt județ.

Listele serviciilor medicale care pot fi acordate în regim de spitalizare de zi se extinde cu peste 100 de servicii noi și se introduce condiţia ca unităţile să asigure un program în spitalizare de zi de minimum 5 zile pe săptămână şi de 7 ore pe zi, acoperit de prezenţa a cel puţin unui medic de specialitate.

Contravaloarea serviciilor de cazare solicitate persoanelor asigurate de spitale nu va putea depăși 300 de lei pe zi.

Sursa: adevarul.ro