Adevărul despre cutremurele din Gorj din 2023. Concluzia specialiștilor

Publicat: 01 apr. 2024, 18:45, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Adevărul despre cutremurele din Gorj din 2023. Concluzia specialiștilor

Specialiștii de la Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) au descoperit cauza la cutremurele care au avut loc în Gorj, în 2023, producând panică în rândul populației.

Cutremurele din Gorj ar avea la bază două cauze, susțin specialiştii de la Institutul pentru Fizica Pământului: una locală, pe fondul existenţei unor falii locale într-o zonă pretensionată din Carpaţi, precum și o alta externă: cutremurul de 7,8 din sudul Turciei, care a declanşat peste 4.100 de seisme, în 2023, în zona Olteniei. 

În februarie 2023, a fost înregistrat cel mai puternic cutremur cu magnitudinea de 5,7, epicentrul fiind raportat în Gorj. La acel moment, au suferit pagube peste 100 de şcoli, biserici, blocuri, precum și case.

În încercarea de a afla de ce au avut loc cutremurele, specialiştii INFP au amplasat opt staţii seismice în judeţul Gorj, unde au avut loc în jur de 80% din cutremurele semnalate în zona Oltenieri, anul trecut.

Cutremurul din judeţul Gorj, cel mai puternic din ultimii 200 de ani, s-a produs

Pe data de 14 februarie 2023, la ora 15.16, a avut loc în apropiere de Târgu Jiu, județul Gorj, cel mai puternic din ultimii 200 de ani. Cutremurul a avut magnitudinea 5.7 şi s-a produs la adâncimea de 6,2 km. El a fost resimţit în Bucureşti, dar și în mai multe zone din țară.