Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, tradiții și obiceiuri. Ce nu se face astăzi

Publicat: 15 aug. 2023, 08:00, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, tradiții și obiceiuri. Ce nu se face astăzi

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare este una dintre cele mai mari sărbători din calendarul creștin ortodox. Tot pe 15 august, românii sărbătoresc Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este considerată ca fiind ocrotitoarea marinarilor. Iată câteva dintre cele mai importante tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare!

Fecioara Maria și-a trăit ultimii ani într-o casa care se afla în Grădina Ghetsimani, localizată între Efes și Seljuk. În tradiția ortodoxă se spune că Fecioara Maria a mai trăi 11 ani după ce Domnul Iisus Hristos s-a înălțat la ceruri.

Fecioara Maria a fost înștiințată de Sfântul Gavriil că se apropie momentul să treacă la cele veșnice. Astfel, Fecioara Maria s-a așezat în casa ei din Grădina Ghetsimani, pe un pat și a așteptat mutarea către Împărația Cerurilor.

Tradiția spune că Sfinții Apostoli au fost chemați să-și ia rămas bun de la Fecioara Maria, dar Apostolul Toma nu a putut să vină și aceștia au decis să închidă mormântul. După câteva zile, când s-a întors Apostolul Toma, i-a rugat pe frații lui să deschidă mormântul pentru a o vedea ultima dată pe Sfânta Maria.

În momentul în care apostolii au deschis mormântul, au observat că acesta era gol și și-a dau seama imediat că Maica Domnului a fost luată în Împărăția Cerurilor, potrivit scrierilor bisericești.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare

În dimineața zilei de Sfânta Maria, credincioșii merg la biserică și organizează mese festive prin care dau de pomană celor trecuți în neființă.

Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele. Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului.

Potrivit obiceiului, în Transilvania, femeile măritate trebuie să se trezească imediat ce răsare soarele și să ducă la biserică struguri, prune și faguri de miere, pentru a fi sfințite de preoți și apoi împărțite credincioșilor. Apoi, femeile merg în cimitir și tămâiază mormintele rudelor.

Tot de Sfânta Maria se spune că dacă fetele poartă pe cap o plantă, numită năvalnic, vor atrage pețitori. Fetele nemăritate culeg flori pe care le așează la icoanele din biserică cu scopul de se proteja de boli și necazuri.

Ce nu se face de Sfânta Maria

În multe zone din țară, oamenii de la sate nu aprind focul cu două zile înainte de sărbătoarea Sfintei Marii.

Dacă aprind focul în ziua de sărbătoare, oamenii riscă să se îmbolnăvească, spun tradițiile populare.

Dacă vor lucra pământul în ziua sărbătorii de Sfânta Maria, oamenii vor avea parte de secetă, iar animalele din ogradă se vor îmbolnăvi.

Potrivit unei alte superstiții, în ziua de Sfânta Maria nu este bine să îți tunzi părul și să te întorci din drum, pentru că altfel, Maica Domnului se va întrista și va plânge. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

De ce nu se urează la mulți ani de Sfânta Maria Mare

Conform credinței ortodoxe și catolice, pe 15 august are loc Adormirea Maicii Domnului, care nu este întocmai un motiv de sărbătoare, tocmai de aceea, nu se urează „la mulți ani”.

Cei care vor să transmită urări o pot face pe 8 septembrie, atunci când creștinii sărbătoresc Sfânta Marie Mică, cunoscută în calendarul ortodox ca Nașterea Sfintei Marii.

Ioana Popescu, etnolog la Muzeul Țăranului Român, spune că în satul tradițional nu se sărbătoresc Mariile pe 15 august, dar nu este nici greșit să spunem „La mulți ani!” în această zi unei persoane care poartă acest nume.

Cea mai puternică rugăciune de Sfânta Maria

„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale”.

După aceste cuvinte se spune rugăciunea Tatăl Nostru, iar apoi:

„Bucură-te Marie, cea plină de Dar, Domnul este cu Tine! Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău care a născut pe Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos.

Sfântă Marie, Maica de Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre. Amin!”.