Adrian Teban (preşedinte AOR) – precizări privind solicitările autorităţilor locale la întâlnirea cu premierul

Publicat: 29 aug. 2022, 22:30, de Aurel Drăgan, în ECONOMIE , ? cititori
Adrian Teban (preşedinte AOR) - precizări privind solicitările autorităţilor locale la întâlnirea cu premierul
nicolae_ciuca

Suplimentarea banilor pentru bursele şcolare, creşterea costului per elev pentru cheltuielile materiale, prorogarea termenului de implementare a noului Cod fiscal, majorarea salariilor din administraţia publică locală şi clarificări privind Ordonanţa de Urgenţă 64/2022 au fost solicitările adresate Guvernului de către Asociaţia Oraşelor din România (AOR), în cadrul întâlnirii avute luni cu premierul Nicolae Ciucă.

Preşedintele AOR, Adrian Teban, primarul oraşului Cugir, a declarat, pentru AGERPRES, că s-a cerut asigurarea banilor pentru bursele elevilor, având în vedere că începe noul an şcolar, iar pentru primul semestru „deja s-au consumat majoritatea” fondurilor destinate acestora.

„Am cerut suplimentarea banilor pentru bursele şcolare. Am mai solicitat, în acelaşi timp, creşterea costului per elev pentru cheltuielile materiale, pentru acoperirea cheltuielilor cu încălzirea spaţiilor şcolare. Pentru că aici, cel puţin din costul actual, nu se susţine decât o mică parte din cheltuiala asta cu încălzirea spaţiilor şcolare”, a spus Adrian Teban.

O altă solicitare a fost aceea privind o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru „clarificarea Ordonanţei 64 (n.r. – privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile) privind cheltuielile neeligibile şi cheltuielile rezultate din ajustarea preţurilor”. Teban a explicat că o parte din aceste cheltuieli vor fi suportate de la Guvern, dar „avem nevoie de clarificări”.

Totodată, s-a mai discutat despre prorogarea termenului de implementare a noului Cod fiscal în ceea ce priveşte impozitele pe clădiri.

„Adică amânarea cu un an, pentru că nu avem capacitatea administrativă să ne actualizăm bazele de date. În noul Cod fiscal va trebui la fiecare locuinţă introdusă exact… sunt mai multe clasificări acolo, în funcţie de instalaţie, de tot felul de lucruri prin care să difere impozitele. Trebuie actualizate bazele de date şi asta cere timp, deci nu putem până la finalul acestui an. Premierul ne-a răspuns că va face o analiză cu Ministerul Finanţelor şi există disponibilitate în sensul de amânare a acestui termen”, a arătat Adrian Teban.

Tot în cadrul întâlnirii de luni, s-a discutat şi despre salariile din administraţia locală. Adrian Teban a explicat că salariile din primării se raportează la salariul viceprimarului, iar în ultimii trei ani, salariul primarului şi al viceprimarului a fost plafonat, adică a rămas la nivelul lui 2019. „Automat, au rămas blocate toate salariile din administraţia locală”, a spus Teban.

Acesta a dat exemplul unei primării din judeţul Cluj, unde edilul comunei susţine că „nu mai are contabil, nu mai are secretar, nu mai are om de achiziţii”.

Potrivit preşedintelui AOR, răspunsul dat de către premier este că se va discuta acest aspect în coaliţie, precizându-se că sunt constrângeri legate de anvelopa bugetară.

„Este şi un pilon în PNRR în ceea ce priveşte salarizarea din administraţia locală şi cel puţin până în iunie anul viitor şi aici va trebui găsită o soluţie. Chiar dacă, să zicem nu se rezolvă pentru anul acesta, pentru anul viitor este obligatoriu”, a arătat Adrian Teban.

În ceea ce priveşte bursele şcolare şi cheltuielile cu utilităţile „va trebui Guvernul să găsească soluţii, şi-au luat acest angajament”, a susţinut reprezentantul AOR.

Adrian Teban s-a arătat optimist că se „va rezolva” şi amânarea termenului pentru implementarea Codului fiscal.

Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o întâlnire cu reprezentanţii AOR şi ai Asociaţiei Comunelor din România.