Ar putea primi românii ceva de la stat, dacă predau mașinile mai vechi de 15 ani?

Publicat: 04 nov. 2021, 22:00, de Eliza Popa, în ECONOMIE , ? cititori
Ar putea primi românii ceva de la stat, dacă predau mașinile mai vechi de 15 ani?

Românii ar putea să primească bani de la stat dacă își predau mașinile vechi și dacă se angajează că nu vor mai cumpăra automobile la fel de vechi, după cum spune ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Statul român ar trebui să susţină cu o anumită sumă de bani predarea maşinilor mai vechi de 15 ani, iar în paralel beneficiarii să se angajeze că nu vor mai cumpăra şi nu vor mai înmatricula autovehicule la fel de vechi şi că vor folosi sumele respective, dacă doresc, să cumpere maşini noi mai puţin poluante, după cum consideră ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

”Ar fi prematur, în calitate de ministru interimar, să dau eu soluţia”

″În PNRR, România s-a angajat să reducă numărul maşinilor mai bătrâne de 15 ani. Până când nu vom avea un guvern care să-şi asume această decizie ar fi prematur, în calitate de ministru interimar, să dau eu soluţia. Propunerea mea este aceeaşi pe care am spus-o de mai multe ori. Statul să vină să susţină predarea acestor maşini mai vechi de 15 ani cu o anumită sumă de bani. În paralel, să facem posibilă majorarea taxelor locale în cazul maşinilor vechi şi poluante, astfel încât să nu existe nu doar coerciţia, ci şi un sprijin real din partea statului român şi un angajament din partea celor care predau aceste maşini vechi că nu vor mai cumpăra şi nu vor mai înmatricula vehicule mai vechi de 15 ani şi vor folosi sumele respective, dacă doresc, să cumpere maşini mai puţin poluante, noi”, a explicat Tanczos, într-o conferinţă de presă, organizată joi, potrivit agerpres.ro.

De la 1 februarie 2017, taxa auto a fost eliminată, iar toţi cei care plătiseră o sumă la înmatricularea autovehiculelor şi-au primit banii înapoi de la stat.