„Așa cum arată în acest moment, practic aceasta nu e guvernare, e un tip de spoială”. Politicianul care e de această părere

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a comentat neînțelegerile din coaliția de guvernare cu privire la soluțiile pentru creșterea facturilor la energie pentru consumatorii caznici. Acesta a subliniat că așa cum comunică partidele din coaliție indică faptul că nu există, de facto, o majoritate politică.

Este o regulă, fie acționezi reactiv, cum reacționează domniile lor, fie ai o strategie de țară pe care să o treci politic în alianța de guvernare și toată lumea își asumă. Așa cum arată în acest moment, practic aceasta nu e guvernare, e un tip de spoială. Dacă îi auzi un pic cum vorbesc uniid espre alții, și nu este vorba de bârfă, este vorba despre spiritul de cooperare minimală, pentru că altfel nu poți ssă aplici absolut nimic, vei vedea că practic, de jure coaliția există, majoritatea există, de facto nu există.

Din această perspectivă, șefii de partide sunt puși să decidă punctual de la un moment la altul.

Cum se decide punctual în partide? Prin compensare. Îmi dai, îți dau. Da, se poate, dar țara se destramă. Dacă vine o criză majoră, în momentul acela paralizează pentru că își împing responsabilitatea de la unul la altul”, a declarat Cristian Diaconescu pe B1 TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...