Astăzi are loc înmormântarea Prinţului Philip. Programul funeraliilor

Înmormântarea ducelui Philip are loc sâmbătă, la o săptămână și o zi de la moartea prințului consort.

Ceremonia de înmormântare va respecta ultimele dorințe ale ducelui de Edinburgh, conform royal.uk. Prințul Philip a murit pe 9 aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani.

Planurile pentru această înmormântare au fost aprobate de regina Elisabeta a II-a şi respectă recomandările Guvernului britanic.

Programul funeraliilor prințului Philip

Funeraliile vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie, la Capela St. George a Castelului Windsor.

Ceremonia începe la ora locală 15:00 (17:00 ora României, n.r.).

Slujba religioasă va începe cu un minut de reculegere la nivel naţional, de la ora locală 15:00, şi va fi precedată de o procesiune funerară organizată în perimetrul Castelului Windsor.

Sicriul ducelui de Edinburgh va fi acoperit cu drapelul şi blazonul Alteţei Sale Regale şi o coroană de flori.

Trupul neînsuflețit al ducelui este depus în Capela Privată a Castelului Windsor până în ziua înmormântării.

Sicriul va fi mutat de un grup de membri ai The Queen’s Company (Compania Reginei), Primul Batalion al Gărzii de Grenadieri.

Detaşamente reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică vor fi poziţionate în curtea interioară a Castelului Windsor, conform Agerpres.

Sicriul prinţului Philip va fi transportat cu un automobil Land Rover. Designul mașinii a fost făcut chiar de soţul reginei. Autoturismul va fi flancat de Pall Bearers (prieteni apropiaţi ai defunctului, n.r.), în cadrul unei mici procesiuni ceremoniale care se va deplasa de la Intrarea de Stat a Castelului Windsor până la Capela St. George, unde va avea loc slujba religioasă.

Membrii familiei regale şi angajaţii ducelui de Edinburgh vor merge în spatele sicriului din curtea interioară, pe lângă Colina Capelei (Chapel Hill) şi până la Grajdurile Regale (Horseshoe Cloister).

Sicriul, purtat de militari din Marina Regală, va fi întâmpinat în faţa intrării vestice a Capelei St. George de diaconul de Windsor şi de arhiepiscopul de Canterbury.

Şapca militară şi sabia de ofiţer al Marinei Regale care i-au aparţinut prinţului Philip vor fi depuse pe sicriu înainte de începerea slujbei, iar insigna sa de Alteţă Regală va fi depusă în altarul capelei.

După încheierea slujbei religioase la care vor asista regina Elisabeta a II-a şi membri ai familiei regale, sicriul va fi depus în Cavoul Regal amenajat în interiorul Capelei St. George.

Citește și:

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ligia Deca

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025, începe pe...

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025 începe pe data de 27 mai,  a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe Facebook. ”Am anunțat,...
Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță: „N-am nimic de împărțit cu primarul...

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, face o serie de precizări după incidentul care a avut loc, luni, în sectorul condus de el, când Poliția...