Atenție la reinfectarea cu Sars-Cov-2! E mai periculoasă

Publicat: 13 nov. 2022, 08:45, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Atenție la reinfectarea cu Sars-Cov-2! E mai periculoasă

Comparativ cu infectarea inițială, reinfectarea Covid-19, indiferent de statutul vaccinării, este asociată cu un risc mai mare de deces, spitalizare și forme severe, susține un studiu citat de Reuters. E mai periculoasă.

”Reinfectarea cu Covid-19 creşte atât riscul efectelor acute, cât şi riscul de Covid de lungă durată”, a spus dr. Ziyad Al-Aly de la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington din St. Louis. ”Acest risc a fost evidenţiat la persoanele nevaccinate, la cele vaccinate şi la cele cărora le-au fost administrat doze booster”, a adăugat acesta.

Atenție la reinfectarea cu Sars-Cov-2!

Studiul, publicat în revista Nature Medicine, subliniază că pacienții reinfectați au prezentat un risc de deces de peste două ori mai mare, risc de spitalizare de trei ori mai mare, comparativ cu pacienții aflați la prima infecție cu Sars-Cov-2.

De asemenea, la cei reinfectați riscurile sunt mai mari în privința afectării pulmonare, cardiace, sangvine, osoase, musculare, renale, diabet și de sănătate mintală.

Reinfectarea cu Sars-Cov-2: Sistemul imunitar slăbit

Având în vedere că se apropie sărbătorile Crăciunului, care înseamnă călătorii şi adunări de persoane în spaţii închise, ”oamenii ar trebui să fie conştienţi că reinfectarea este una dintre consecinţe şi ar trebui să ia măsuri de precauţie”, a adăugat el.

”Nu recomandăm măsuri draconice, dar poate dacă mergi cu avionul, ar trebui să porţi mască”, a spus Al-Aly. ”Dacă eşti într-un supermarket, gândeşte-te că persoana de lângă tine ar putea avea un sistem imunitar slăbit şi, dacă porţi mască, ai putea contribui la protejarea ei”, a subliniat Al-Aly.