ATP a reacționat pentru prima dată în cazul lui Novak Djokovic

Asociaţia Tensimenilor Profesionişti a reacţionat oficial pentru prima dată în cazul Novak Djokovic. ATP le-a cerut autorităilor australiene o comunicare mai bună şi o aplicare mai clară a regulilor.

„ATP respectă pe deplin sacrificiile pe care australienii le-au făcut de la debutul COVID-19 şi politicile stricte de imigrare care au fost puse în aplicare. Complicaţiile din ultimele zile legate de intrarea jucătorilor în Australia au evidenţiat totuşi necesitatea înţelegerii, comunicării şi aplicării mai clare a regulilor.

Călătorind la Melbourne, este clar că Novak Djokovici credea că i s-a acordat o scutire medicală necesară pentru a se conforma reglementărilor de intrare. Seria de evenimente care a condus la audiera în instanţă de luni a fost dăunătoare pe toate fronturile, inclusiv pentru starea de bine a lui Novak şi pregătirea pentru Australian Open. Solicitările jucătorilor de scutire medicală sunt făcute independent de ATP, totuşi am fost în contact constant cu Tennis Australia pentru a căuta claritate pe parcursul acestui proces. Salutăm rezultatul audierii de luni şi aşteptăm cu nerăbdare câteva săptămâni interesante de tenis.

Pe plan mai larg, ATP continuă să recomande cu tărie vaccinarea tuturor jucătorilor din circuitul ATP, ceea ce considerăm că este esenţial pentru ca sportul nostru să traverseze pandemia. Acest lucru se bazează pe dovezi ştiinţifice care susţin beneficiile pentru sănătate oferite şi pentru a respecta reglementările globale de călătorie, despre care anticipăm că vor deveni mai stricte în timp. Suntem încurajaţi de faptul că 97 la sută dintre jucătorii din Top 100 sunt vaccinaţi, determinând disputarea Australian Open în acest an”, a arătat ATP.

Instanţa a revocat, luni, anularea de către autorităţile federale australiene a vizei de intrare în ţară a lui Djokovic.

Novak Djokovic se află în continuare în vizorul autorităţilor australiene, după o primă victorie legală. Autoritățile australiene reexaminează documentele completate de jucătorul de tenis, nevaccinat şi cu scutire medicală, pentru a ajunge la Melbourne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...