AUR vrea guvernarea. „Proiectul de țară” sună bine, dar întrebarea grea rămâne: cine garantează direcția României?

AUR va merge la consultările de la Cotroceni cu pretenția declarată de a prelua guvernarea și cu promisiunea unui „proiect de țară” bazat pe reducerea cheltuielilor statului și dezvoltare economică. Formula sună bine, mai ales într-o Românie obosită de deficite, risipă publică, sinecuri, agenții inutile și scandaluri politice fără sfârșit.

Consultările de la Cotroceni mută AUR din zona discursului în zona răspunderii

Dar tocmai pentru că sună bine, trebuie privită cu prudență.

În politică, „proiect de țară” este una dintre acele expresii generoase în care poate încăpea orice: reformă reală, propagandă, improvizație, populism, dorință sinceră sau simplă marfă electorală ambalată frumos.

AUR are tot dreptul să fie la consultări.

Este un partid parlamentar legitim, votat de un număr important de cetățeni.

Într-o democrație, nu poți pretinde că un asemenea actor politic nu există.

Președintele Nicușor Dan procedează corect instituțional dacă invită AUR la discuții.

Dar invitația la Cotroceni nu este certificat de guvernare. Este doar intrarea la masa unde încep întrebările grele.

Ce înseamnă, concret, reducerea cheltuielilor?

Mohammad Murad vorbește despre reducerea cheltuielilor statului.

Este, probabil, tema cu cel mai mare potențial electoral al momentului.

Aproape orice român simte că statul e prea scump, prea greoi, prea umflat și prea puțin eficient.

Numai că reducerea cheltuielilor nu se face cu fraze late.

AUR trebuie să spună exact ce ar tăia.

Agenții?

Consilii de administrație?

Sporuri?

Cabinete?

Ministere?

Companii de stat?

Funcții politice mascate?

Subvenții?

Pensii speciale?

Programe inutile?

Administrație locală supradimensionată?

Fără aceste detalii, „reducem cheltuielile” rămâne o lozincă foarte bună pentru un afiș și foarte slabă pentru un buget.

Și nu avem nicio certitudine că AUR nu-și va construi, brutal, un ”Sistem” propriu, la fel de toxic cu acela care funcționează azi.

La fel stau lucrurile și cu dezvoltarea economică.

Să spui că România are nevoie de investiții, PIB mai mare și proiecte noi este corect, dar insuficient. Toți spun asta.

Diferența o face credibilitatea:

cine vine cu investitorii,

cine oferă stabilitate,

cine garantează predictibilitate,

cine păstrează România într-o zonă sigură, europeană, compatibilă cu marile fluxuri economice?

”Nu ne vindem țara”…

AUR trebuie să lămurească obligatoriu și reflexul vechiului slogan „nu ne vindem țara!”, care sună patriotic la tribună, dar poate deveni toxic dacă este folosit pentru a bloca investiții, parteneriate strategice sau modernizarea economiei.

La fel de importantă este poziția față de înzestrarea Armatei Române.

Dacă AUR vrea să fie tratat ca partid de guvernare, trebuie să spună limpede dacă susține modernizarea militară a României sau dacă va cocheta, direct ori prin interpuși retorici, cu linia convenabilă Moscovei:

frânarea programelor de apărare, relativizarea pericolului rusesc și sabotarea discretă a capacității României de a se apăra.

Programul AUR, între economie și suspiciunea geopolitică

Aici apare adevărata problemă.

AUR poate formula un program economic rezonabil pe hârtie: mai puțină risipă, stat mai suplu, investiții, dezvoltare, sprijin pentru capitalul românesc. Nimeni serios nu poate respinge aceste idei doar fiindcă sunt rostite de AUR.

Dar guvernarea nu înseamnă doar contabilitate. Înseamnă direcție strategică.

România nu are nevoie doar de un guvern care taie cheltuieli. Are nevoie de un guvern care nu pune sub semnul întrebării apartenența europeană, orientarea atlantică, sprijinul pentru Ucraina, raportarea la Rusia și locul țării în arhitectura de securitate occidentală.

Iar aici AUR are o problemă majoră de încredere.

Nu ajunge ca liderii partidului să spună, din când în când, că nu sunt extremiști, că nu sunt anti-europeni și că nu primesc ordine de la nimeni.

Pentru a cere guvernarea, AUR trebuie să ofere garanții ferme, verificabile, repetate și lipsite de ambiguitate că România nu va fi împinsă, direct sau prin ricoșeu, spre agenda Moscovei.

„Proiect de țară” sună frumos.

Dar proiectul cui? Al României europene sau al unei Românii lăsate să alunece în zona gri, unde propaganda rusească se simte ca la ea acasă?

Cine garantează că România nu va fi condusă prin telefon de Putin?

Aceasta este întrebarea pe care AUR nu o poate evita.

Dacă vrea guvernarea, trebuie să explice limpede cum vede Rusia. Agresor sau partener inevitabil?

Cum vede Ucraina? Victimă a unei invazii sau problemă incomodă de care trebuie să ne distanțăm?

Cum vede NATO? Garanție de securitate sau povară geopolitică?

Cum vede Uniunea Europeană? Spațiu de dezvoltare sau dușman birocratic?

Un partid care cere puterea nu poate trăi din ambiguități geopolitice. Mai ales într-o regiune în care ambiguitatea este exact terenul preferat al Rusiei.

România nu poate fi condusă cu două busole: una arătată public spre Bruxelles și Washington, alta ținută sub masă, tremurând discret spre Moscova.

De la protest la guvernare

AUR are acum ocazia să iasă din zona protestului permanent.

Poate veni la Cotroceni cu un program coerent, cu cifre, oameni, alianțe și garanții externe clare.

Sau poate veni doar cu mesajul clasic: ceilalți au eșuat, noi vrem să încercăm.

Prima variantă ar deschide o discuție politică serioasă. A doua ar rămâne exercițiu de comunicare pentru electoratul propriu.

În final, problema nu este că AUR cere guvernarea. În democrație, orice partid parlamentar poate aspira la putere. Problema este ce pune pe masă dincolo de slogan.

România are nevoie de reducerea risipei, de dezvoltare economică și de un stat mai suplu.

Dar are nevoie, înainte de toate, de certitudinea că guvernarea nu va transforma țara într-un experiment geopolitic periculos.

Iar până când AUR nu oferă această certitudine, „proiectul de țară” rămâne o formulă frumoasă, dar insuficientă.