Beneficiarii Pilonului 2 de pensii trebuie să aibă opţiunea între plata integrală şi cea eşalonată

Publicat: 17 ian. 2022, 23:00, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Beneficiarii Pilonului 2 de pensii trebuie să aibă opţiunea între plata integrală şi cea eşalonată

Beneficiarii Pilonului 2 de pensii trebuie să aibă opţiunea între plata integrală şi cea eşalonată, iar varianta plăţii eşalonate pe o perioadă de mai mulţi ani trebuie să fie o opţiune, nu o regulă, consideră reprezentanții Asociației Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (APFPFI).

„Eliminarea dreptului viitorilor pensionari de a opta pentru plata integrală (într-o singură tranşă) a pensiei acumulate în Pilonul 2 este o idee care trebuie analizată temeinic şi înainte de a apărea în spaţiul public, alături de participanţii în fondurile de pensii şi de ceilalţi actori ai pieţei. După cunoştinţa noastră, o asemenea opţiune există în state cu sisteme de pensii mai dezvoltate decât România şi ea corespunde unei atitudini de respect faţă de viitorii pensionari, astfel încât examinarea cu atenţie a ideii se impune cu atât mai mult. În contextul unei asemenea discuţii, trebuie reţinut că discutăm despre un drept de opţiune, nu despre o regulă. Viitorul pensionar trebuie să aibă opţiunea între plata integrală şi cea eşalonată. Cu siguranţă, el va putea opta pentru plata eşalonată, dar dacă doreşte să i se facă o plată integrală pentru a-şi folosi banii aşa cum consideră potrivit (fie pentru o operaţie urgentă, fie pentru a-i investi sub altă formă) nu trebuie să fie privat de această posibilitate”, se precizează înntr-un comunical al Consiliului Director al Asociaţiei Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (APFPFI).

Asociația consideră că o dezbatere prealabilă cu participanţii la fondurile Pilon 2 şi cu ceilalţi actori ai pieţei este necesară şi în contextul plăţii eşalonate a pensiilor, pentru a evita potenţiale conflicte de interese.

„Nu trebuie ignorat că, în cazul plăţii eşalonate, o (mare) parte din suma aferentă pensiei rămâne în continuare în fondul Pilon 2. Cu alte cuvinte, activul fondului Pilon 2 nu se diminuează dintr-odată, cu suma pensiei, ci doar treptat, pe măsură ce se realizează plăţile eşalonate. În acest context, fiind în prezenţa unui drept la pensie deja cristalizat (şi nu doar a unor contribuţii care se acumulează pentru o viitoare pensie), se impune examinarea modalităţii în care partea din pensie încă neplătită va fi administrată şi cu ce costuri pentru viitorii pensonari. Credem că cele de mai sus impun o reflecţie mai adâncă din partea Ministerului Muncii şi a ASF şi îndemnăm aceste autorităţi să reexamineze cu atenţie proiectele de lege avute în lucru. Ne exprimăm totodată deplina disponibilitate de a ne alătura acestui demers de reexaminare, pentru a asigura o reglementare corectă pentru viitorii pensionari – participanţii în fondurile Pilon 2”, se precizează în comunicatul Consiliului Director al APFPFI.

Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii din România este o organizaţie non-guvernamentală care militează pentru drepturile angajaţilor care contribuie la fondurile private de pensii (P2). Prin acţiunile sale şi intervenţiile ferme în spaţiul public, Asociaţia a semnalat de fiecare dată intenţiile nefavorabile ale autorităţilor cu privire la pensiile private, atenţionând societatea civilă cu privire la aceste probleme.