Bookfest/Hurezeanu: Volumul „Drumul Rusiei” de Rudiger von Fritsch, una dintre cele mai exact mărturii

Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, care a participat sâmbătă, la lansarea cărţii „Drumul Rusiei” de Rudiger von Fritsch, fost ambasador al Germaniei la Moscova, a afirmat că volumul reprezintă una dintre cele mai exacte mărturii despre Rusia.

„Să ştiţi că citind această carte aveţi una dintre cele mai exacte, interesante şi chiar captivante mărturii despre ce e Rusia, cum e Rusia, ce vrea ea, de ce episodul pe care îl traversăm acum a fost posibil. Şi mai interesantă este cartea care apare la toamnă, la Curtea Veche, şi care se numeşte ‘Războiul lui Putin’ (aparţinând aceluiaşi autor), şi mai interesantă pentru că pentru că, deja, nu mai e nevoie de profeţie, e nevoie doar de analiză şi de pricepere”, a spus Hurezeanu, la Scena Agora din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

Dialogând cu jurnalistul Ion M. Ioniţă, Hurezeanu, fost ambasador al României la Berlin (2015-2021), a arătat că autorul „se poartă ca un aristocrat catolic, fiu de feldmareşal, comandantul Wehrmachtului în timpul Republicii de la Weimar chiar, şi ca un diplomat responsabil”.

„Nu judecă, nu face profeţii, nu face incursiuni eminamente diletante din partea unui diplomat, fiind şi el eminent. (…) Acest om însă vorbeşte despre Rusia aşa cum arată ea şi cum o poate cunoaşte cel mai important diplomat german raţional în anii 2015 – 2020: cum arată puterea, cum arată oamenii lui Putin, cum arată intelectualii, cum arată propagandiştii, cum arată societatea civilă, cum arată oamenii de afaceri, cum arată locuitorii oraşelor mari, medii şi mici, cum arată studenţii, cum e la demonstraţii, cum e la acţiunile propagandistice”, a explicat diplomatul.

Hurezeanu consideră că Rudiger von Fritsch „se fereşte să fie istoric, ştie foarte bine ce se întâmplă cu Rusia, dar vorbeşte ca un pragmatic diplomat, un om lucid care spune, rezum acum trivial: ‘ceea ce face Rusia este reprobabil’, ‘conducătorii sunt reprobabili’, ‘îmi voi păstra simpatia şi puterea de înţelegere şi chiar de empatie cu poporul rus în orice situaţie'”.

„Ceea ce e perfect plauzibil şi legitim, mai ales acum când vezi extremismele astea cu Prokofiev sau Dostoievski interzişi din sălile de concert sau de la catedrele de literatură comparată de la nu ştiu ce universitate americană. Astea sunt alunecările de teren regretabile”, a adăugat Emil Hurezeanu.

În opinia ambasadorului, „tot ce facem noi în ultimii ani, evoluţia Europei, evoluţia relaţiilor transatlantice, fricţiunile noastre cu reţelele sociale, schimbarea mentalităţilor publice şi a culturii de masă au pregătit acest război”.

„Au pregătit o revenire la miezul tare pe care îl cunoaştem de la Tucidide, de la Hobbes, de la alţii, şi anume că, din când în când, până să ajungă la marginea prăpastiei, turma de porci în care intră diavolii, ca să repetăm metafora lui Dostoievski, o ia la goană şi se aude tropăitul şi, dacă eşti pe aproape, te calcă în picioare”, a mai spus Emil Hurezeanu.

Apărută la Curtea Veche Publishing, cartea lui Rudiger von Fritsch, fost ambasador la Moscova, este, potrivit editurii, o analiză lucidă a unui expert, care evidenţiază o nouă perspectivă, critică, asupra relaţiilor germano-ruse.

După ce a studiat istoria şi filologia la Erlangen şi Bonn, Rudiger von Fritsch a intrat în Serviciul de Externe în 1984. După diverse funcţii de secretar la ambasadele germane din Varşovia, Nairobi şi în cadrul Reprezentanţei permanente pe lângă UE de la Bruxelles, în 1999 a devenit şef de departament în cadrul Biroului preşedintelui federal, iar în 2004, vicepreşedinte al Serviciului Federal de Informaţii.

Trei ani mai târziu, a devenit şef al Departamentului de Economie şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Ministerului Federal de Externe şi asistent la negocierile G8. În 2010 a preluat funcţia de ambasador la Varşovia, iar din 2014 până în 2019 a fost ambasador al Republicii Federale Germania în Federaţia Rusă şi şef al Ambasadei la Moscova.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...