Braşov: CJ nu va plăti pentru evenimentul la care a fost invitat Pomohaci – susţine vicepreşedintele CJ

Consiliul Judeţean (CJ) Braşov nu va plăti onorariul lui Cristian Pomohaci pentru concertul susţinut în comuna Hârseni, a declarat, luni, pentru AGERPRES, vicepreşedintele instituţiei Zoltan Szenner.

Potrivit sursei citate, după o întâlnire care a avut loc luni, la sediul CJ Braşov, forul judeţean nu va deconta cheltuielile reprezentând cofinanţarea acestui eveniment.

„Cristian Pomohaci, şi în opinia, mea este un personaj controversat, care a fost acuzat de pedofilie, acuzaţie de care a scăpat datorită prescripţiei, dar a fost condamnat pentru evaziune fiscală şi consider că trebuie să fac câteva precizări referitor la acest subiect. Cultura şi finanţările nerambursabile acordate de Consiliul Judeţean pentru proiectele culturale, sunt atribuţiile mele la Consiliul Judeţean. Proiectele sunt evaluate de comisii de evaluare formate din personal de la Consiliul Judeţean şi oameni de cultură din exterior. Nu eu fac evaluarea proiectelor, pentru că nu am vrut să influenţez, în niciun fel evaluările, dar nici nu aş fi avut cum să particip la evaluarea celor aproximativ 200 de proiecte care au fost depuse pentru finanţările pe cultură, sport şi culte”, a scris pe Facebook Zoltan Szanner.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Corupție și afaceri de tip cartel la ANSVSA. Păle ar fi...

Ies la iveală cazuri grave de corupție din rândurile doctorilor veterinari. Dănuț Păle, Subsecretarul de Stat din ANSVSA, ar fi cerut scoaterea de pe...

Ministrul de Interne al Austriei va anunța la București aderarea, în...

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, va fi prezent miercuri la București la invitația ministrului Lucian Bode, iar cu acest prilej va face...