Bulgaria susține cererea României la Bruxelles: Derogare la GAEC 7 și GAEC 8

Publicat: 24 dec. 2023, 07:00, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Bulgaria susține cererea României la Bruxelles: Derogare la GAEC 7 și GAEC 8

Bulgaria sprijină România în solicitarea adresată Comisiei Europene de a se da derogare de la prevederile pentru ecocondiționalitățile GAEC 7 (rotația culturilor) și GAEC 8 (condiția de a lăsa 4% din suprafața fermei teren nelucrat, pârloagă).

Respectarea acestor două standarde aduce pierderi însemnate pentru agricultorii nu doar din România, ci și din Bulgaria, motiv pentru care cer derogare. Comisia Europeană ar putea să ia o decizie finală în acest sens după jumătatea lunii ianuarie.

La acel moment, țările individuale vor trimite UE rapoartele lor privind implementarea Planurilor Strategice în primul an de implementare a acestora.

 „Pe lângă noi, alte țări din Uniunea Europeană au propuneri în această direcție”, a declarat ministrul Agriculturii și Alimentației Kiril Vatev.

Cât privește respectarea GAEC 7 și GAEC 8, trebuie menționat că pe fermieri caracteristicile geografice îi dezavantajează. De aceea, se așteaptă să înceapă negocierile cu Comisia Europeană, astfel încât eco-regulile să fie aplicate în funcție de condițiile locale, potrivit Agrointel.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la Consiliul Agrifish

La ultima reuniune a miniștrilor Agriculturii din statele UE, Consiliul Agrifish, în perioada 10-11 decembrie, Florin Barbu, ministrul Agriculturii din România, a solicitat, încă o dată, oficial, Comisiei Europene să acorde derogare fermierilor români pentru GAEC 7 și GAEC 8.

Ministrul Barbu a menționat în Consiliul Agrifish că problema derogărilor a fost expusă de către România în Consiliul din 25 iulie 2023, unde 15 state membre au susținut necesitatea aplicării. Cu toate acestea, Comisia Europeană nu a reacționat, deși a luat act de această solicitare oficială. Mai mult, România a transmis solicitări, în scris, prin care s-a cerut stadiul analizei și deciziei, la care nu au fost primite răspunsuri.

Comisia nu a înaintat nicio propunere legislativă Consiliului sau Parlamentului și nici nu a emis un act de punere în aplicare, cu toate că recunoaște menținerea problemelor cauzate de conflictul armat prin emiterea altor acte normative.

”România ia în calcul protejarea fermierilor români și în anul 2024, prin norme de reglementare interne, cum au fost prevăzute de către Comisie pentru anul 2023 în Regulamentul privind stabilirea unor derogări de la aplicarea standardelor GAEC. România nu a luat decizii unilaterale până acum, fără consultarea Comisiei Europene!”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii, în cadrul intervenției oficiale pe care a avut-o la Consiliul Agrifish.