Când ar putea să intre sistemul de pensii în colaps. Semnalul de alarmă tras de Florin Cîțu

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, trage un serios semnal de alarmă cu privire la presiunea care există pe sistemul de pensii. Fostul premier nu exclude ca peste vreo 15 ani, adică în 2035, statul să nu mai poată să plătească pensile românilor, dacă nu se fac reforme.

„Provocări pe termen lung sunt reformele structurale, reforma sistemului de pensii. Soluția liberală este de a susține pensiile bazate pe contributivitate. Dar o altă provocare este aceea de a crea un sistem de pensii sustenabil. Pentru că presiunea pe sistemul de pensii în 15 ani de acum încolo, în 2035, este foarte mare și există o probabilitate foarte mare ca sistemul de pensii să intre atunci în colaps. Trebuie să pregătim de acum acest sistem de pensii”, a declarat Florin Cîțu, într-o conferință de presă.

El spune că România are la dispoziție un an pentru a face reforme în sistem, oricât de mari ar fi provocările.

„Avem câteva jaloane în PNRR. Unul este acum în primul trimestru din 2022 și este legat de pilonul 2 de pensii. Al doilea este anul viitor. În primul trimestru din 2022 trebuie să intre în vigoare noul cadru legislativ pentru sistemul de pensii care înlocuiește dispozițiile legii 127/2019. Avem un an de zile să facem această reformă, cu provocări: să putem să plătim și pensii mai mari, ca să putem să plătim și un sistem sustenabil de pensii și toate să fie pe contributivitate”, a mai precizat fostul premier.

Citește și Cîţu: Am fost foarte plăcut surprins când social-democraţii au înţeles că promisiunea lor de creştere a pensiilor cu 40% nu se poate face

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Decizie definitivă în Dosarul Caracal: un pas mic pe Calea Dreptății

Într-un dosar care a șocat România și a fost marcat de neglijență și dezamăgire, o nouă etapă a fost marcată prin decizia definitivă a...

Stenograme explozive care aruncă în aer PMP: cine se află în...

Recentele dezvăluiri legate de stenogramele în care este implicat Cristian Diaconescu au adus o nouă lumină asupra politicii interne din cadrul Partidului Mișcarea Populară...