Când ar trebui să ne îngrijorăm pentru sângerări gingivale

Publicat: 09 nov. 2022, 20:01, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Când ar trebui să ne îngrijorăm pentru sângerări gingivale

Sângerările gingivale pot apărea după un periaj dentar foarte agresiv. Dar pot fi și semnul unei probleme mai grave de sănătate.

Gingivita, inflamarea gingiilor provocată de o bacterie, se manifestă între altele prin sângerare; aceeași explicație este valabilă și în parodontită (gingivita care a degenerat prin atacarea structurilor de susținere a dintelui) și în ulcerul bucal.

Sângerările gingivale reprezintă, de asemenea, unul din primele simptome ale cancerului bucal. În fine, trebuie să știm că sarcina poate sensibiliza gingiile și poate provoca sângerări, mai ales începând cu a treia lună de sarcină.

Unele persoane sunt mai expuse la sângerarea gingiilor. Este vorba despre fumători, suferinzi de diabet, persoane care folosesc contraceptive orale, antidepresive sau anticoagulante. Stresul și vârsta reprezintă, totodată, factori care trebuie luați în calcul în acest subiect.

Sângerări ale gingiilor și dureri

Dacă sângerarea este punctuală și provocată de periajul dentar defectuos (prea dur, folosirea incorectă a aței dentare sau a periuțelor interdentare), este suficientă corectarea obiceiurilor în materie de igienă buco-dentară.

În schimb, dacă sângerarea este recurentă și/sau însoțită de alte simptome (halenă, colorarea anormală sau inflamarea gingiilor, dureri…), este foarte importantă consultarea stomatologului în cel mai scurt timp. La fel, dacă sângerarea este provocată de un aparat dentar nepotrivit, este obligatorie consultarea ortodontistului pentru a corecta forma aparatului.

În timpul nopții

Sângerările gingivale nocturne sunt adesea provocate de un periaj dentar prea intens înainte de culcare. Dacă sângerarea se repetă, se recomandă consultarea medicului.

Dacă acest simptom nu este însoțit de altele poate fi suficientă corectarea modului de spălare a dinților: mai puțin intens și cu o periuță adecvată.

Acută sau recidivantă

Sângerarea gingiei poate fi acută sau recidivantă. Vorbim despre sângerare acută atunci când este punctuală ca urmare a unui periaj foarte puternic sau a masticației unui aliment prea fierbinte sau picant. În acest caz, sângerarea este de scurtă durată și se oprește spontan.

Sângerarea recidivantă, numită și ”sângerarea cronică a gingiilor”, este mai preocupantă și impune consultarea medicului. De obicei, ea este cauzată de inflamarea gingiilor (gingivită) care, netratată corect, se poate transforma în parodontită, o boală ce duce la căderea dinților.

Tratamente

Pentru oprirea sângerării acute, o apă de gură antiseptică ar trebui să fie suficientă. În cazul sângerării cronice, trebuie stabilită cauza. Dacă este vorba despre o gingivită sau de o parodontită, stomatologul va stabili tratamentul care să oprească sângerările.