Când păduchele ajunge în frunte

Eu sunt, de regulă, un om care stă în banca mea. Evit să judec, să bârfesc, să dau cu pietre, să mă lansez în comentarii injurioase la adresa cuiva. Dacă nu mă lezează direct, să facă cine ce vrea. Ce, eu sunt Dumnezeu? Ei, dar dacă mi se umple bărdaca, de curge, şuvoi, pe din afară, am, da, cuvintele la mine, pot să dau replica, ştiu să arăt oglinda.

Mda… Voi ştiţi oameni care au uitat de unde au plecat, dacă soarta a vrut să le dea şansa de a se ajunge niţel? Cunoaşteţi pricepuţi la toate, specialişti în orice? Eu, personal, am avut… plăcerea să dau de-alde de-ăştia la chintal, ca să nu zic, din decenţă, la tonă.

De exemplu, o doamnă… Mă rog… E de genul feminin. Întâmplarea face să o ştiu de pe când era, cum ar veni, bunica, fată. Mare, chiar… Ştie tot, e pricepută la orice, îşi dă, nu cu presupusul, ca unii dintre noi, ci cu – dacă exprimarea mea o fi corectă – certitudinea de fiecare dată… Literă de evanghelie e ce zice ea! Niciodată nu are altcineva dreptate. Nimeni nu ştie nimic, cum, desigur, ştie ea.

N-am să intru în amănunte mai mult decât e cazul. Dar s-o luăm metodic. S-a măritat – cu nuntit, chiuieli, naşi, rochie albă, vaporoasă, dar de la meseni – de cinci ori. Nu asta e problema, că, deh, poate nu a avut fata noroc de prima dată. Întâi, s-a cununat cu un popă. Şi ajunsese să-l înveţe pe acesta – săru’mâna, părinţele, dacă citeşti – cum se ţine slujba în amvon. A schimbat locul icoanelor, a făcut ordine printre cumetre, aproape că şi-a adus de acasă poza cu ea, ca să se închine lumea şi la sfânta… cum o cheamă…

Cu popa n-a făcut mulţi purici. Căci nici el nu se dăduse jos ieri din salcia curgătoare. Aşa că, madama a căutat, după despărţenie, altul. A găsit şi a luat un croitor. Modest, de cartier… Dar ea, brusc, a devenit creatoare de modă. De le ştia pe toate şi-şi dădea cu părerea mai ceva ca fata aia de-avea o dată o găină şi venea cu ea pe la teveu. Nimeni nu se mai îmbrăca nici bine, nici corespunzător, dacă nu trecea pe la ea, să ia lecţii, să fie consiliat.

Acuma, croitoraşul nu era chiar atât de isteţ încât să o facă pe cunoştinţa mea să fie mereu luată în seamă. El nici seama nu-i mai lua, darmite să o mai ia şi în seamă. Deci, divorţ… Apoi, fatala s-a cuplat – şi s-a măritat apoi, după ce respectivul şi-a lăsat familia – cu un patron de restaurant. Discutabil, zic eu, cum zic mulţi, căci restaurantul nu era decât o bombă soioasă, chiar dacă amplasat la loc cu vad bun. Şi, desigur, doamna a început imediat, pricepută cum era, să administreze afacerea distinsului patron. Apă pusă şi în bere, nu doar în vin, feţe de masă ciclam cu grena şi cu bej, ce să mai, le ştia şi pe astea, ale locantei, mai ceva decât toţi ştiuţii şi pricepuţii din lume.

Când apa din vin a intrat în bocanci şi bodega a început să se zgâlţâie, ca la cutremur de 7 grade pe Richter, madam a părăsit lotca – parol, corabie nu era. Ei, şi a găsit un ofiţeraş taman pensionat. A vrut să-i pună respectivul fată în casă, de, ca să-i aducă dulceaţa la chesea şi ordonanţă, să-i ia ţucalul. Numai că, domnul ofiţer se pricopsise cu o tăiere de pensie şi nu-l ţinea buzunarul pentru astfel de… excese dorite de doamna… Salutare şi un praz verde, a zis mneaei, când l-a lăsat pe maiorul rezervist. Nici măcar să trăiţi sau adio arme.

Da, şi după toate aceste căsătorii eşuate, desigur, din cauza bărbaţilor respectivi, doamna, ce să vezi, găseşte un… poet. Ce-i drept, subţire poetul, şi la statură, şi la portofel, şi la stihuit. Dar poet, ba şi co-proprietar la o editură. Ei, bine, acuma doamna scrie poezii. Desigur, cu greşeli flagrante, gen a fii, va apare, lucriii, copi, eu însemi, mă dor pietrele la rinichi, eu creiez, tu fusesei, nu se merită, uşe, să aive, în fine, muuuuuuuuuuuuulte astfel de greşeli. Ca să nu mai spun de simpatica virgulă care aterizează fix între subiect şi predicat, la ea.

Dar când, în şcoala primară sugeai degetul după perdea, în loc să asculţi explicaţiile învăţătoarei şi în gimnaziu arătai – doamnele ruşinoase şi pudibonzii, ce să zic, să sară peste ce scriu acuma – bulanele şi sânii ălora dintr-a – VIII-a, e de înţeles că nu ai cum să fii prieten cu limba română şi ajungi să te plângi că ea, limba noastră e grele… Plus că, doamna n-a citit, în afară de cartea de telefon, când căuta numerele unor bărbaţi despre care spera să fie singuri, bogaţi şi buni de însurătoare, nici măcar o carte la viaţa ei!

Până la momentul ăsta nu a fost treaba mea ce face şi cum face madam scârţ asta. Dar de câteva zile, mă bombardează cu vreo şapte mii de mesaje că scriu cu greşeli. Şi ea îmi spune spre binele meu. Că, uite, cum naiba am scris oăle şi nu oălele. Cum să spun despre un bărbat că e machit şi nu că e machiat. Şi de ce scriu a înnebunit cu doi n – ea zice doi de n, dar las-o aşa – că doar nu sunt nebună.

Şi nu e dă-te din calea mea, e de-te la o parte… Şi aţi fost e corect scris a-ţi fost… Să-ndrept, că mă fac, naibilui, cum zice madama, de râs. Nu mai insist cu ce zice. Şi nici lecţii de gramatică nu fac, pro bono, cu ea. Nu mai înveţi iapa… asta… calul bătrân să tragă în buiestru. Vreau doar să îi spun cumetrei, care ştiu sigur că acum se speteşte să descâlcească spusele mele, făcute, iată, în scris, la ziar, că ar fi recomandat să nu intre pe un teren minat crunt pentru ea.

Se prea poate să îi sară o mină peste bot şi alt fraier, dacă e şi pocită, nu mai găseşte. Doar pentru că noul soţ are editură, nu înseamnă că ea e critic literar. Nici poetă. Sau poetesă, după caz. Şi nici nu are dreptul să facă observaţii unora care, ce să vezi, chiar scriu cum trebuie.

Madam, îţi spun doar acum cu condescendenţă, deşi nu meriţi, nu e pentru tine asta cu scrisul. Îţi prinzi deştele în… clape şi nu mai eşti în stare să prinzi, apoi, muşte. Cum ar veni, uşurel cu pianul pe scări! Când păduchele ajunge în frunte, la vedere, nu e deloc, dar deloc, cum trebuie. Voi aveți de-aștia? Hai cu povestitul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...