Caracatița Dascălu-Cosma de la CNAIR, vizată de Consiliul Concurenței EXCLUSIV

Uriașa caracatiță de afaceri ”țesută” în toată țara, prin care s-au drenat zeci de milioane de euro de către fostul director al Direcţiei de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul CNAIR, Florea Dascălu, și denunțătorul său, afaceristul arădean Marius-Iosif Cosma, a intrat în vizorul Consiliului Concurenței.

Bogdan Chirițoiu: ”Aspectele semnalate rămân în atenția autorității de concurență”

PUTEREA  a semnalat că afaceristul arădean Marius-Iosif Cosma a creat un sistem incredibil anticoncurențial de adjudecare a licitațiilor organizate de CNAIR și unitățile subordonate pentru lucrări de deszăpezire și de estetică ușoară a drumurilor și autostrăzilor.

Astfel, prin intermediul a trei-patru firme controlate de familia sa, acesta și-a adjudecat o mulțime de contracte la unitățile subordonate CNAIR din țară – DRDP Brașov, DRDP Constanța, DRDP Timișoara și DRDP București. Ca urmare a acestor practici considerate anticoncurențiale, PUTEREA a solicitat președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, să precizeze dacă cazul licitațiilor adjudecate de la CNAIR de către firmele denunțătorului lui Florea Dascălu nu încalcă prevederile legale în vigoare.

”Vă informăm ca aspectele semnalate ar putea reprezenta elementele unor indicii în anumite situații, dar analiza se face de la caz la caz, având în vedere și alte informații. Aspectele semnalate rămân în atenția autorității de concurență, care va interveni din oficiu în cazul în care din coroborarea informaţiilor transmise de dumneavoastră cu cele obţinute din diverse alte surse va reieşi că există suficient temei de fapt şi de drept în acest sens” , a precizat Bogdan Chirițoiu pentru PUTEREA (vezi documentul în facsimil).

Totodată, Bogdan Chirițoiu a menționat că ”în situația în care dețineți detalii și/sau documente suplimentare care susțin cele semnalate, vă rugăm să le puneți la dispoziția autorității de concurență”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungita

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungită. Până când pot fi folosite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii își pot plăti facturile din banii Guvernului pentru o perioadă mai lungă. Valabilitatea cardurilor...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...