Care este lista de medicamente care ne vindecă de Covid-19

Publicat: 20 oct. 2021, 11:05, de Otilia Caloian, în Sănătate , ? cititori
Care este lista de medicamente care ne vindecă de Covid-19
Medicamente

Tocilizumab, Azitromicina și Paracetamolul sunt câteva din lista de medicamente aprobată de Organizația Mondială a Sănătății pentru tratarea Covid-19. Dacă tratăm infecția din timp, încă de la primele semne, avem șanse mari ca simptomele să treacă mai rapid decât în cazul în care boala este depistată și tratată mai târziu.

Foarte mulți dintre noi am fost sau suntem infectați cu Covid-19 sau avem rude, prieteni sau colegi care s-au confruntat cu această problemă. În cazul în care ne îmbolnăvim cu Covidf-19, potrivit psihologilor, mai întâi trebuie să ne înarmăm cu mult calm. Psihologii avertizează că panica agravează simptomele oricărei boli. De asemenea, medicii din toată lumea spun că, dacă tratăm infecția de Covid-19 din timp, încă de la primele semne, avem șanse mari ca simptomele să treacă mai rapid decât în cazul în care boala este depistată și tratată mai târziu.

Vă prezentăm, mai jos, principalele medicamente care au dat rezultate în tratarea Covid-19, potrivit OMS1418/2020:

Medicație imunomodulatoare

În această categorie, cele mai folosite medicamente sunt:

  • Tocilizumab – mai este cunoscut, în unele țări, și sub denumirea de Roactemra de 20 și 162 mg
  • Siltuximabum, cunoscut și ca Sylvant de 100 sau 400 mg
  • Rituximabum. Acesta este fie soluție perfuzabilă, fie injectabilă și, de la o țară la alta, poartă și denumirile de Blitzima, Mabthera sau Rixathon
  • Dexamethasonă

Antibiotice și alte infecțioase

  • Azithromycinum, cunoscut sub denumirile de Azitrox, Azitromicină sau Sumamed
  • Moxifloxacinum, găsit sub numele de Moxifloxacină vivanta 400 mg
  • Amoxicillinum + Acidum Clavulanicum, cunoscut în România sub denumirea de Amoxiplus
  • Doxycyclinum sau Doxiciclină ATB 100mg

Medicație antivirală

  • Hydroxichloroquinum – în țara noastră se numește Planequil 200mg
  • În Germania se folosește și Lopinavirum, recunoscut sub denumirea de Kaletra
  • În Franța sau în Polonia se folosește Ritonavirum, cunoscut ca Ritonavir

Alte medicamente

  • Paracetamol
  • Dexamethasonă
  • Ditamina D3
  • Zinc

Lista completa de medicamente o puteți consulta AICI

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele