Cât costă cărţile de identitate cu CIP. Cazurile în care sunt emise gratis

Publicat: 29 mart. 2024, 19:47, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Cât costă cărţile de identitate cu CIP. Cazurile în care sunt emise gratis

Deși autoritățile române au anunțat inițial că introducerea noilor buletine electronice cu CIP va fi acoperită din punct de vedere financiar de stat, în primul rând în cazul primului buletin obținut la vârsta de 14 ani sau în cazul primei reînnoiri, se pare că nu este chiar așa. 

Printr-o ordonanță de urgență de la începutul anului 2023 se stabilea că eliberarea cărții electronice de identitate cu CIP emisă persoanelor cu vârsta mai mare de 14 ani se asigură din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, existând și o alocare de 200 milioane euro, prin PNRR. Această sumă ajungea pentru emiterea unui număr de cinci milioane de astfel de buletine sau cărţi de identitate electronice cu CIP.

Mai nou, Guvernul vrea ca doar primul buletin electronic să fie gratuit și doar pentru tinerii care împlinesc 14 ani. Aceste reglementări apar într-un proiect de hotărâre în care se precizează că opțiunea eliberării gratuite a buletinelor electronice cu CIP „a fost eliminată. Care ar fi motivul? Conștientizarea populației în direcția adoptării cărții electronice de identitate, suportând costul acesteia, „nu ar fi suficient de determinantă”, după cum se arată în proiectul de act normativ.

Așa că în noile condiții, persoanele care urmează să împlinească vârsta de 14 ani vor primi gratuit cartea electronice de identitate, se va întâmpla o singură dată din fonduri externe nerambursabile și o singură dată într-un interval de cinci ani. 

Textul hotărârii arată că persoanele cu vârsta mai mare de 14 ani sunt scutite de la plata contravalorii cărții electronice de identitate solicitate, pentru prima cerere, într-un interval de timp de cinci ani și ori de câte ori este necesar, dar condiția de vârstă se consideră a fi îndeplinită cu 180 de zile înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. 

Doar pentru această categorie de populație va fi asigurat gratuit buletinul electronic, iar beneficiarii trebuie să solicite cartea electronică de identitate în cele şase luni premergătoare împlinirii celor 14 ani. 

Termene de respectat

Dacă vă întrebați cât costă un buletin sau carte electronică de identitate, prețul este de 67 lei și până la sfârşitul anul trecut, a fost suportat de la buget în proiectul pilot de la Cluj, motivul fiind stimularea eliberării în acest a format a buletinelor.  

Emiterea buletinelor electronice a început în 2021 în Cluj, urmând ca noile cărţi de identitate cu CIP să înlocuiască până în august 2031, actele actuale. Guvernul are planificate în acest sens sume de 210 milioane lei pentru doi ani (70 milioane lei în 2026 și 140 milioane lei în 2027), comparativ cu cele 200 milioane de euro alocate prin PNRR (care acoperă costurile până în 2026).

Trebuie precizat că peste 13,5 milioane de cărți de identitate urmează să expire până la data de 3 august 2031, dată la care se încheie perioada de tranziție la noul format de acte de identitate.

Cu aceste documente, putem să călătorim în Uniunea Europeană, iar din 2030, va deveni obligatoriu pentru cei care vor să iasă din țară să aibă acest document sau un pașaport.

Noul buletin cu CIP are dimensiunea unui card bancar și păstrează în memoria electronică fotografia titularului, două amprente digitale, un certificat digital și toate datele care sunt tipărite pe act.