Deputatul mitralieră anunță că va candida la parlamentare după ce a fost dat afară din PSD

Publicat: 24 oct. 2020, 15:12, de Raluca I. Heroiu, în ESENȚIAL
Deputatul mitralieră anunță că va candida la parlamentare după ce a fost dat afară din PSD

Parlamentarul Cătălin Rădulescu a anunțat, sâmbătă, pe Facebook că va candida la alegerile parlamentare programate în decembrie.

Dat afară din PSD, Cătălin Rădulescu s-a înscris, alături de Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu, în Partidul Ecologist Român.

Cătălin Rădulescu va candida la alegerile parlamentare 2020 pentru un nou mandat de deputat la Argeș.

„Dragi foști colegi parlamentari, primari consilieri și membrii Psd, dragi români și prieteni dragi, săptămâna trecută, deși mi-a fost foarte greu, că după 26 de ani de viața politică în Psd să fac alt pas, m-am înscris împreună cu prietenii mei, Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu în Partidul Ecologist Român (PER). Nu spune nimeni că va fi ușor să facem 5% să întrăm în Parlament, însă suntem luptători, suntem unii din cei mai vocali și mai patrioți parlamentari și ne vom exprimă din nou, așa cum în Psd-ul confiscat de securiști și pus la picioarele lui Iohanis și ale ambasadorilor străini, nu ne-am mai putut exprimă! (…)”

Politicianul spune că „conducerea incultă, analfabetă și securistică, a Psd-ului, a eliminat de pe listele parlamentare 90% din actualii parlamentari, intelectuali (profesori, juriști, economiști, medici, ingineri), colegi tineri sau mai în vârsta pe care i-am cunoscut și prețuit și care acum un mandat sau mai multe mandate, s-au înregimentat, crezând într-o conducere care prețuia meritocrația și profesionalismul! Din păcate cei care conduc acum Psd, sunt tot ce a avut mai slab partidul, oameni cu studii pe la facultăți private, sau pe la Sri, informatori și delatori, și care au avut rolul de a pune mâna pe partid, de a-l preda Președintelui Iohanis și altor puteri străine și a-l “epură“ de toți intelectualii, de toți patrioții și psd-iștii vocali și inconfortabili.”

„Zeci de mii de oameni ne scriu și comentează vis-a-vis de îndepărtarea noastră, a mea, a lui Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, Codrin Ștefănescu, Katy Andronescu și a celor peste o sută de deputați și peste cincizeci de senatori de pe listele parlamentare! Da, am fost îndepărtați pentru că ne-am opus votării stărilor de alertă și carantinarii românilor suspicionati de coronavirus, atunci când Ciolacu a cerut-o; pentru că nu am fost și nu suntem de acord cu închiderea bisericilor și a lăcășelor de cult și cu împiedicarea românilor să se roage; (…) De asta, Ciolacu și echipa s-a “descotorosit“ de noi și de toți parlamentarii valoroși și de asta noi toți am hotărât să formăm o echipa puternică de nuanță ecologistă și patriotică în PER, singură în care românii să creadă și să își pună speranțele”, a scris Cătălin Rădulescu, pe Facebook.