Ce au declarat Simona Halep și Iga Swiatek după meciul de la Indian Wells

Simona Halep a scris un mesaj pe Instagram în care a afirmat că turneul de la Indian Wells a fost extraordinar. Jucătoarea română de tenis le-a mulţumit organizatorilor pentru încă o „experienţă minunată”.

 „A fost un turneu extraordinar. Mulţumesc @bnpparibasopen pentru încă o experienţă minunată„, a scris Halep pe Instagram.

„Mi-am luat cu siguranță foarte multă încredere din acest meci. Am fost super aproape și chiar dacă este prima săptămână când am simțit că revin la nivelul pe care vreau neapărat să-l ating din nou, a fost un meci bun pentru mine. Sunt recunoscătoare că pot juca din nou la acest nivel, e încurajator pentru viitor.

Da, cu siguranță. Am avut multe șanse și e chiar dureros când pierzi un astfel de set. Dar chiar și dacă aș fi câștigat acel set eram departe de calificarea în finală. Mă bucur că din punct de vedere al nivelului de joc am fost aproape, e un mare plus și un pas înainte„, a declarat Simona Halep, la conferința de presă.

Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) a fost învinsă sâmbătă de Iga Swiatek (20 de ani, 4 WTA)  cu scorul de 7-6 (6), 6-4, în semifinalele turneului de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.584.055 de dolari. Meciul a durat o oră și 49 de minute. Simona Halep s-a ales cu un cec de 343.985 de dolari şi 390 de puncte WTA, iar luni va reveni în top 20 mondial.

 La interviul de pe teren, poloneza a recunoscut că accederea în finala turneului american este o realizare care i-a depășit așteptările. Iga Swiatek a precizat că victoria în fața Simonei Halep a venit ca urmare a forței mentale de care a dat dovadă.

”E o nebunie, sincer. La începutul turneului, nu mă așteptam să ajung în finală, pentru că, după victoria de la Doha, credeam că va fi foarte greu. A fost, cu siguranță, este peste așteptările mele. Sunt foarte fericită.

Nu știu, sincer, în precedentele meciuri cu Simona am simțit că nu am nimic de pierdut, pentru că nu eu eram favorită. Acum, am fost jucătoarea mai bine clasată, am jucat bine. A trebuit să mă adaptez acestui nou mod de a privi lucrurile când am intrat pe teren.

A fost stresant, cu siguranță, dar am luptat până la sfârșit și am fost mai puternică din punct de vedere mental. Simona e foarte puternică din punct de vedere mental, nu renunță niciodată, așa că am încercat să stau mai bine la acest capitol și sunt foarte mândră că am reușit”, a transmis Iga Swiatek.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...