Ce se întâmplă cu programul Investalim. Precizările Ministerului Agriculturii

Publicat: 27 nov. 2023, 18:11, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Ce se întâmplă cu programul Investalim. Precizările Ministerului Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță prelungirea până la data de 27 decembrie 2023 a sesiunii de depunere a solicitărilor pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare Investalim.

Măsura a fost luată pentru a se asigura derularea corectă a sesiunii de depunere a proiectelor, astfel încât să se poată răspunde solicitărilor procesatorilor români privind pregătirea documentelor care sunt complexe și atipice, se arată într-un comunicat la instituției.

MADR vine cu o serie de precizări cu privire la derularea programului, în urma apariției unor informații “eronate” în spațiul public. Mai precis, a circulat informația că nu ar fi fost depus decât un singur dosar și acela fiind retras.

MADR arată că depunerea cererilor de acord pentru proiectele de investiții finanțate prin Investalim are altă dinamică comparativ cu cea specifică intervențiilor din PS PAC 2027, de aceea ritmul depunerilor pentru Investalim nu este un indicator al performanței acestui program.

Programul INVESTALIM nu a fost oprit înainte de termen, cererile se depun în continuare, până la data limită anunțată, respectiv până pe 27 decembrie 2023, la ora 16.30. Depunerea și înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează în termen de 30 de zile calendaristice.

De asemenea, proiectul depus în cadrul sesiunii 2023 a Investalim nu a fost retras și este înregistrat în sistemul electronic de depunere a cererilor de acord disponibil pe www.afir.ro”, se arată în comunicat.

Singura modificare în acest sens, a fost corectarea de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a modului de afișare a aplicației de contorizare a proiectelor de investiții depuse pentru finanțare prin Planul Strategic pentru PAC 2023 – 2027, acolo unde erau afișate inițial și cererile de acord depuse pentru sesiunea 2023 a Investalim.

Proiectul depus pentru Investalim nu a mai fost vizibil, pentru că în aplicația de contorizare a PS PAC 2027 nu sunt afișate și proiectele aferente schemelor finanțate prin alte Programe, respectiv prin Schema Investalim și Schema pentru Energie Regenerabilă, susțin reprezentanții ministerului.

Pentru aceste scheme se aplică anunț concurențial, astfel încât depunerea propunerilor de proiecte are la bază procedura de ofertare concurențială și vor fi depuse și evaluate conform procedurii competitive pe baza punctajului obținut după încheierea sesiunii de depunere.

“Trebuie avut în vedere și faptul că depunerea și înregistrarea cererilor de acord nu se oprește la atingerea sau depășirea alocării financiare pentru respectiva sesiune și astfel nu se poate închide sesiunea înainte de data limită. Ținând cont de acest aspect, trebuie avut în vedere și faptul că depunerea și înregistrarea cererilor de acord prin Investalim nu au aceleași reguli ca depunerea cererilor de finanțare prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS PAC 2027) – mai exact, nu există praguri de calitate, nu există plafon maxim de acceptare a proiectelor, nu se aplică mecanismul de 5 zile de exceptare de la închiderea sesiunii”, se arată în comunicat.

Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare Investalim se implementează în perioada 2023 – 2026 prin Schema de ajutor de stat Investalim, care dispune de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat. Sesiunea pentru depunerea cererilor de acord din 2023, cu o alocare totală de aproximativ 147,5 milioane de euro, s-a deschis în data de 27 octombrie 2023, ora 08:30, precizează comunicatul.

Ce fonduri pot fi obținute prin Programul Investalim

Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare Investalim se implementează in perioada 2023-2026 prin Schema de ajutor de stat Investalim, care dispune de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat. Alocarea anuală pentru finanțarea proiectelor de investiții este de aproximativ 147,5 milioane de euro.  

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin pot fi întreprinderile nou-înființate sau întreprinderile în activitate (IMM sau întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/ 1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare).

Intensitatea sprijinului nerambursabil este între 30% – 70%, iar nivelul ajutorului poate ajunge până la un maxim total de 57,75 milioane euro.

Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea și conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor, fabricarea uleiurilor și grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, precum și fabricarea zahărului.