Ce spune Metrorex despre defecțiunea de luni: Deși a fost înregistrat un trafic crescut, s-a asigurat protecția călătorilor

Publicat: 24 nov. 2020, 15:56, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ce spune Metrorex despre defecțiunea de luni: Deși a fost înregistrat un trafic crescut, s-a asigurat protecția călătorilor
metrou

Reprezentanții Metrorex au precizat, în contextul defecțiunii produse luni între stațiile Mihai Bravu și Dristor 1, că, deși a fost aglomerație mare în stațiile Mihai Bravu, Timpuri Noi și pe culoarele de corespondență de la Piața Unirii și Dristor, s-a asigurat îndrumarea și protecția călătorilor, cu ajutorul Poliției și al forțelor ISU București-Ilfov.

„Deranjamentul a fost constatat şi confirmat de echipele tehnice ale Metrorex (mecanici de tren şi personal de întreţinere) conform atribuţiilor de serviciu. Siguranţa circulaţiei a fost menţinută prin respectarea procedurilor prestabilite care se aplică în astfel de cazuri, în situaţia dată, prin izolarea zonei (interstaţia Mihai Bravu – Dristor 1, firul 1)”, arată Metrorex, într-un comunicat de presă transmis marţi.

Conform sursei citate, reorganizarea circulaţiei în sistem pendulă a fost îngreunată de faptul că la acea oră de vârf toate trenurile se aflau în circulaţie conform graficelor. În aceste condiţii, circulaţia trenurilor a fost reorganizată pe relaţia Nicolae Grigorescu 1 – Mihai Bravu, pe un singur fir, conform configuraţiei tehnice constructive a reţelei de metrou din zonă raportat la amplasarea şi numărul schimbătoarelor de cale.

„Menţionăm că deşi a fost înregistrat un trafic crescut de călători în staţiile Mihai Bravu, Timpuri Noi şi pe culoarele de corespondenţă de la Piaţa Unirii şi Dristor, cu suportul Poliţiei şi forţelor ISUB-IF, s-a asigurat îndrumarea şi protecţia călătorilor. Precizăm că nu au fost înregistrate cazuri care să necesite intervenţia specializată a forţelor ISU”, susţin reprezentanţii Metrorex.

Operaţiunea de remedierea tehnică a durat circa 45 de minute şi s-a intervenit de urgenţă, urmărindu-se ca afectarea circulaţiei să fie minimă.

Citește și:

Trafic îngreunat la metrou: Șină de tren defectată între Mihai Bravu și Dristor