Cifrele care le strică moțiunea: deficitul scade, investițiile merg, iar apocalipsa economică mai așteaptă

Moțiunea de cenzură depusă împotriva guvernului Bolojan a încercat să zugrăvească un mare tablou de prăbușire națională: economie subminată, populație sărăcită, stat vândut pe bucăți, dezastru bugetar și reformă ratată.

Când propaganda urlă, execuția bugetară vorbește și ea: mai încet, dar mai clar

În arsenalul ei au apărut și cifre, invocate cu gravitate, scoase din INS, din statistică, din tot ce putea părea suficient de tehnic încât să sperie publicul și suficient de complicat încât să nu mai fie verificat de nimeni.

Numai că exact aici apare mica problemă a autorilor. Când ieși la luptă cu date, trebuie să te asiguri că datele nu te pocnesc chiar pe tine peste degete.

Execuția bugetară pe primul trimestru din 2026 spune un lucru simplu și foarte greu de cosmetizat:

deficitul bugetar s-a redus la 21,09 miliarde lei, adică 1,03% din PIB, față de 43,66 miliarde lei și 2,28% din PIB în aceeași perioadă a anului trecut.

Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un mic retuș contabil, ci despre o diminuare de 1,25 puncte procentuale din PIB.

Deficitul nu s-a evaporat, dar s-a strâns zdravăn

Trebuie spus limpede:

România nu a ajuns brusc Elveția fiscală, iar problema deficitului nu este nici pe departe rezolvată.

Dar una este să spui că dezechilibrul rămâne mare și alta este să susții, cu spume pe reverul de tribună, că actualul guvern a agravat situația în timp ce cifrele oficiale arată exact contrariul.

Deficitul din primul trimestru s-a redus la mai mult de jumătate față de perioada similară din 2025.

Asta înseamnă că, indiferent cât de mult ar vrea autorii moțiunii să construiască imaginea unui executiv dezaxat bugetar, realitatea din contabilitatea publică îi trage de mânecă și le spune să nu exagereze chiar atât.

Aici este prima fisură mare a moțiunii:

ea încearcă să vândă dezastrul în momentul în care indicatorul cel mai sensibil al disciplinei fiscale arată, de fapt, o corecție serioasă.

Veniturile au crescut, iar statul nu s-a prăbușit în drum spre casierie

Veniturile totale ale bugetului general consolidat au ajuns la 158,76 miliarde lei în primele trei luni din 2026, în creștere cu 12,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Asta nu arată o economie care se dezmembrează sub ochii noștri, ci un stat care încasează mai mult, pe baza unor fluxuri fiscale importante.

Încasările nete din TVA au urcat la 33,63 miliarde lei, cu 17,7% peste nivelul din primul trimestru al lui 2025.

Impozitul pe salarii și venit a adus 17,97 miliarde lei, în creștere cu 19%.

Contribuțiile de asigurări au ajuns la 53,28 miliarde lei, plus 7%.

Veniturile din accize au crescut și ele, la 10,95 miliarde lei, cu un plus de 9,2%.

Astea nu sunt cifrele unei economii care se dizolvă în fața noastră.

Sunt cifrele unei administrații care a reușit să adune mai mult și să țină ceva mai strâns capacul pe oala bugetară.

Iar investițiile nu au murit, cum ar fi vrut să se creadă

A doua mare minciună comodă a discursului anti-Bolojan este că austeritatea ar fi omorât investițiile, că șantierele s-ar fi stins, că statul ar fi intrat în sevraj administrativ și că România ar fi fost pusă pe pauză.

Execuția arată altceva.

Cheltuielile pentru investiții au fost de 21,67 miliarde lei în primul trimestru. Iar partea cu adevărat importantă este compoziția lor: aproape 75% din această sumă reprezintă plăți pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile și din PNRR.

Mai mult, plățile pentru proiectele finanțate din aceste surse au fost cu 1,8 miliarde lei mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, adică un plus de 12,72%.

Aici se vede foarte clar ce încearcă, de fapt, guvernul:

să mute accentul de pe investiția hrănită exclusiv din bani naționali, adesea folosită ca teren de fertilizare pentru clientele locale, spre investiția susținută masiv din bani europeni, unde controlul, procedura și destinația sunt ceva mai greu de „creativizat”.

Și exact asta îi enervează pe mulți.

Cheltuielile s-au strâns, dar nu prin moarte clinică

Cheltuielile totale au fost de 179,85 miliarde lei, în scădere nominală cu 2,8% față de primul trimestru din 2025. Ca pondere în PIB, ele au coborât de la 9,7% la 8,8%.

Mai interesant este ce s-a întâmplat în interiorul lor.

Cheltuielile de personal au scăzut cu 1,28 miliarde lei, până la 40,85 miliarde lei, pe fondul limitării sporurilor și al restrângerii cheltuielilor salariale. Cu alte cuvinte, unul dintre puținele locuri unde statul chiar a strâns șurubul se vede direct în cifre.

Asta nu înseamnă că aparatul public a fost vindecat. Nici pe departe.

Dar înseamnă că legenda guvernului care taie haotic fără să producă efecte concrete începe să scârțâie.

Miezul politic: de ce dor aceste cifre

Cifrele nu dor pentru că ar fi spectaculoase. Dor pentru că strică narațiunea.

Moțiunea voia un Bolojan zugrăvit ca demolator de economie și tăietor steril, care nu face decât să lovească populația și să vândă statul.

Execuția bugetară vine și spune, mult mai plictisitor, dar mult mai serios, că deficitul s-a redus puternic, veniturile au crescut și investițiile au mers mai departe, cu accent mai mare pe fondurile europene.

Asta nu îl transformă pe Bolojan în salvator providențial.

Îl scoate însă din decorul grotesc de caricatură economică în care au încercat să-l planteze adversarii.

Și aici apare adevăratele pariuri.

Când un guvern începe să reducă deficitul și, simultan, să se apropie de companiile de stat, de consiliile de administrație, de marile zone unde s-a extras ani la rând în tihnă, reacția nu mai e doar doctrinară. Devine instinct de conservare.

INS-ul și statistica nu sunt saci de box ideologici

A devenit deja un obicei foarte românesc:

iei o cifră izolată, o scoți din context, o lipești într-un comunicat și îi pui în jur cuvinte mari — „dezastru”, „subminare”, „catastrofă”, „sărăcire”, „prăbușire”. Iar dacă cifra are și parfum de INS sau de statistică oficială, pare automat mai solemnă.

Numai că statistica nu este un bufet suedez de unde iei doar ce-ți convine.

Nu poți invoca indicatori despre stagnare, costuri sau încetiniri punctuale și, în același timp, să treci sub tăcere faptul că exact în trimestrul pe care îl folosești ca bâtă politică deficitul s-a redus drastic, veniturile au crescut, iar investițiile europene au accelerat.

Asta nu mai este analiză. E croitorie de panică.

Unde rămâne partea grea

Desigur, nimeni nu trebuie să cadă nici în extrema ridicolă a optimismului de minister.

România are în continuare un deficit mare, cheltuieli cu dobânzile ridicate, tensiuni sociale și o presiune fiscală care nu se evaporă pentru că a ieșit bine un trimestru.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 13,37 miliarde lei, cu aproape 0,9 miliarde mai mari decât anul trecut.

Asistența socială rămâne enormă, la 63,54 miliarde lei.

Problemele structurale nu dispar fiindcă ai o execuție mai bună pe trei luni.

Dar… exact de aceea… discuția trebuie purtată serios, nu cu tromboane de moțiune.

Concluzia simplă și neplăcută pentru autorii moțiunii

Ce ne spun cifrele din primul trimestru?

Nu că totul e bine. Ci că nu se susține povestea apocaliptică vândută în moțiunea de cenzură.

Deficitul s-a redus la mai mult de jumătate față de anul trecut, veniturile au crescut solid, iar investițiile au mers înainte, sprijinite puternic din fonduri europene și PNRR.

Cu alte cuvinte, autorii moțiunii au vrut să îngroape guvernul sub un morman de cifre, dar au reușit mai degrabă să-și îngroape propria narațiune sub realitatea execuției bugetare.

Restul e politică.
Asta, însă, e contabilitate.
Și contabilitatea, când nu e falsificată, are prostul obicei de a fi mai puțin isterică decât puitorii de moțiuni jalnice.