Cîțu: În Planul Național de Redresare și Reziliență vor intra doar proiectele ce pot fi finalizate până în 2026

Publicat: 06 mart. 2021, 14:20, de Aurel Drăgan, în Business , ? cititori
Cîțu: În Planul Național de Redresare și Reziliență vor intra doar proiectele ce pot fi finalizate până în 2026
Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Focşani, că în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor intra doar acele proiecte care pot fi finalizate până în anul 2026, iar banii vor fi decontaţi doar în momentul în care vor fi atinse ţintele stabilite la aprobarea respectivelor proiecte.

„Încercăm un lucru cât mai simplu, dar la PNRR există acele etape, care trebuie decise la început, pe care le aprobăm şi banii vor fi decontaţi doar în momentul în care acele etape vor fi atinse. De aceea e foarte important ca proiectele să se termine până în 2026. Dacă nu se ating acele ţinte, nu primiţi banii şi, din păcate, orice proiect care trece peste 2026 îl aruncaţi pe bugetul de stat. Eu nu sunt de acord cu aşa ceva. De aceea trebuie să fim foarte atenţi. Nu trebuie să aruncaţi acolo tot ce am visat. Mai avem şi alte surse de finanţare. În PNRR trebuie inclus ce poate fi terminat până în 2026”, a declarat premierul Florin Cîţu.

El a arătat că, din cauza numărului mare de proiecte primite, va fi o supracontractare, iar decidentul final în privinţa proiectelor care vor fi finanţate va fi Comisia Europeană.

„Va fi o supracontactare. Sunt multe proiecte pe care nu vrem să le scoatem noi pentru că eu zic că sunt foarte bune. Şi atunci vom merge la Comisie (Comisia Europeană – n.red.) şi vom negocia şi vom vedea ce se va întâmpla. Va fi o supracontractare, dar Comisia va pune şablonul să vadă ce scoate. Se vor uita în primul rând la acele proiecte care pot fi finalizate până în 2026. De aici cerne”, a spus premierul Cîţu.

Acesta a mai dat asigurări că mecanismul de plată în cadrul PNRR va fi simplificat şi cât mai transparent, „diferit de ceea ce a fost până acum pe fonduri europene”.

 PNRR este atributul guvernului

Premierul a arătat și că PNRR este un atribut al Guvernului şi nu are nicio legătură cu Parlamentul, subliniind că PSD, prin preşedintele Marcel Ciolacu, va trebui să explice la Bruxelles „şantajul” pe care-l practică la adresa PNL pe acest subiect.

„Aici lucrurile sunt foarte simple, PNRR este un atribut al Guvernului, nu are nicio legătură cu Parlamentul. A, şantajul care vine din partea PSD, dacă PSD vrea să fim iarăşi o ţară pe care o arată Europa cu mâna că nu pot să fie ratificate aceste sume şi Comisia Europeană nu se poate împrumuta pentru a finanţa PNRR, foarte bine. Ştim, PSD a fost oaia neagră în Europa atâţia ani de zile, vreau să-l văd pe domnul Ciolacu cum va explica acest lucru colegilor de la Bruxelles, celor din Spania care aşteaptă acest program, mâine îl aşteaptă, celor din Italia care aşteaptă acest program, socialiştii italieni, socialiştii spanioli, vreau să-l văd pe domnul Ciolacu cum explică acest şantaj pe care-l face asupra PNL”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, întrebat dacă ia în calcul discutarea PNRR şi în Parlament, aşa cum a solicitat PSD, social-democraţii punctând faptul că în caz contrar nu vor vota acordul cu UE pe acest subiect.

Premierul Florin Cîţu participă, sâmbătă, la o dezbatere organizată de Consiliul Judeţean Vrancea cu reprezentanţii structurilor asociative ale UAT-urilor, conducerea Instituţiei Prefectului Vrancea, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi oameni de afaceri din Vrancea pe teme privind bugetul pentru anul 2021, investiţii şi oportunităţi de finanţare, măsuri fiscale, PNRR.