Ciucă, după negocieri: Am finalizat programul de guvernare și acordul politic

Publicat: 20 nov. 2021, 19:11, de Raluca I. Heroiu, în POLITICĂ , ? cititori
Ciucă, după negocieri: Am finalizat programul de guvernare și acordul politic

Nicolae Ciucă a declarat sâmbătă seara, la finalul negocierilor cu PSD și UDMR, că s-a finalizat programul de guvernare și acordul politic în proporție de 99%.

Ciucă spune că s-a luat și decizia desființării până la 31 martie a Secției SIJ care va fi înlocuită însă de o altă structură. Acesta nu a oferit detalii despre ce atribuții va avea noua structură.

Nu s-a luat nicio decizie în privința premierului, iar negocierile vor continua și duminică.

De asemenea, Ciucă a refuzat să spună cum s-au împărțit ministerele, dacă ministerul dezvoltării a rămas la UDMR și ce minister va coordona programul de investiții Anghel Saligny.

Ședința în care PNL, PSD și UDMR au negociat structura noului Executiv a fost una extrem de tensionată, scrie News.ro. Din sala s-au auzit țipetele președintelui PSD, Marcel Ciolacu, dar și liderii PNL Gheorghe Flutur și Rareș Bogdan au ridicat tonul.

Disputele sunt pe împărțirea ministerelor și pe desființarea Secției speciale. Președintele PNL Florin Cîțu, care le-a spus vineri colegilor că nu este de acord cu ce s-a negociat până acum, nu mai participă sâmbătă la negocieri.

UDMR, în schimb, a venit cu opt reprezentanți, pentru a susține necesitatea de a rămâne cu cele trei ministere pe care le deține – Dezvoltare Regională, Mediu, Tineret și Sport.