Consiliul General al Capitalei: Schimbarea la față a Parcului Carol I și a Pinacotecii București

Consilul General al Capitalei a aprobat, miercuri, reabilitarea Parcului istoric Carol I, precum și consolidarea și amenajarea Pinacotecii București.

Parcul Carol I, cu o suprafaţă totală de 293.702 metri pătraţi, este înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 Bucureşti, iar terenul este administrat de ALPAB.

Reabilitarea peisagistică a Parcului Carol I presupune o investiţie totală de 47.627.248 lei, TVA inclus, iar durata de realizare este estimată la 36 de luni.

În privința Pinacotecii București (Strada Lipscani nr. 18-20), lucrările de consolidare, amenajare interioară şi de reparaţii ale faţadelor presupun investiţii de 49.671.265 lei. Durata de execuţie este estimată la 21 de luni, dintre care trei luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor de intervenţie.

Potrivit referatului de aprobare, imobilul este clasificat ca monument istoric de clasa A şi face parte din zona protejată 27 – nucleul monumental zona Stavropoleos, subzona Cp4, cu un regim de înălţime S+P+2E+Pod.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...