Consiliul Naţional al Elevilor: Solicităm sancţionarea contravenţională a profesorilor care nu-și declară veniturile din meditații

Publicat: 11 mart. 2021, 11:15, de Andreea Borcilă, în Educație , ? cititori
Consiliul Naţional al Elevilor: Solicităm sancţionarea contravenţională a profesorilor care nu-și declară veniturile din meditații

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Finanţelor, Ministerului Educaţiei, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta fiscalizarea tuturor meditaţiilor şi sancţionarea contravenţională a cadrelor didactice care nu declară aceste surse de venit.

„În ultimii ani, piaţa meditaţiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în faţa faptelor de corupţie care se petrec în sistemul educaţional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală.

Or, dacă dascălii a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru generaţii întregi de elevi recurg la astfel de practici, înseamnă că orice speranţă de a avea un sistem educaţional performant, construit pe valori sănătoase, este sortită eşecului.

Nu cred că aşa ar trebui să arate lucrurile, dacă ne dorim cu adevărat ca generaţiile viitoare să înţeleagă că noi toţi avem datoria de a respecta legea şi de a ne îndeplini îndatoririle”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Din punct de vedere legal, conform art. 5, alin. (iv) din OMEN nr. 4831/2018, privind aprobarea codului-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cadrele didactice au datoria de a interzice orice activităţi care generează corupţie, precum „meditaţiile contra cost cu beneficiarii direcţi ai educaţiei de la formaţiunile de studiu la care este încadrat”. 

Citește și: