Cosmin Contra a pierdut dramatic titlul în Arabia Saudită: „Am avut ghinion”

Eahipa antrenată de Cosmin Contra, Al Ittihad, a pierdut titlul în Arabia Saudită deși avea opt puncte avans în fruntea clasamentului înainte de finalul sezonului.

În ultima etapă, Al Hilal s-a impus cu 2-1 în fața echiăei Al Faysaly, în timp ce Al Ittihad nu a învins-o pe Al Batin, pe teren propriu, echipă care a retrogradat.

Astfel, Al Ittihad a ratat titlul.

Îmi prezint scuzele în fața fanilor pentru pierderea titlului. Au fost alături de noi de-a lungul întregului sezon și ne-au susținut pentru a-și transforma speranțele în realitate. Ceea ce s-a întâmplat în acest sezon reprezintă o lecție de pe urma căreia vom beneficia în sezonul viitor.

Vom încerca să reparăm greșelile și să compensăm pentru pierderea titlului. Am avut ghinion. Am condus clasamentul multă timp, dar am ratat titlul pe ultima sută de metri”, a declarat Cosmin Contra, citat de Kooora.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...