Criza personalului sanitar, o „bombă cu ceas” în Europa

Publicat: 28 dec. 2022, 23:10, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Criza personalului sanitar, o „bombă cu ceas” în Europa

Hans Kluge, directorul  pentru regiunea Europa a OMS, a numit „bombă cu ceas” actuala criză a personalului sanitar cu care se confruntă sistemele de sănătate ale țărilor europene.

Oficialul OMS s-a referit la numeroasele greve ale lucrătorilor sanitari în diverse ţări, care indică problemele cu care se confruntă aceștia, în special suprasolicitarea la locul de muncă.  

”Orele lucrate peste program, remunerarea şi susţinerea profesională adesea inadecvate, criza gravă de personal şi ratele înalte de infectare şi decese de COVID-19 în rândul lucrătorilor sanitari din prima linie, mai ales în primele etape ale pandemiei, au lăsat urme adânci’”,  a subliniat Hans Kluge, citat de EFE.

Acest avertisment vine după ce în Marea Britanie, mii de consultații și intervenții chirurgicale programate în sistemul public de sănătate pe 20 decembrie au fost amânate din cauza unei greve a asistenţilor medicali, care cer creşteri salariale.

Intrevenții chirurgicale au fost amânate și în Germania. În Italia, organizaţiile sindicale ce reprezintă personalul sanitar au convocat pe 15 decembrie o grevă pentru a protesta faţă de subfinanţarea sistemului public de sănătate.

În Turcia, în medie 400 de medici au renunţat lunar în ultimii trei ani la profesia lor, cei mai mulţi din cauza orelor peste program şi a scăderilor salariale.

Recent, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că, anul viitor, în luna martie, România va găzdui o întâlnire la nivel înalt consacrată problemelor legate de ”resursa umană în sănătate”, la care participă reprezentanți ai celor 53 de state membre ale regiunii europene OMS și reprezentanți ai Comisiei Europene.